Un vârf de… piper

Știu că îți place să trăiești viața piperat, dar hai să îți zic cum a ajuns piperul în farfuria ta. Piperul este un arbust cățărător care a fost cultivat pentru fructele sale pentru prima oară în Kerala, India, iar dovezile arheologice menționează condimentul cu 2000 de ani î.e.n.

S-au găsit boabe de piper chiar și în nările mumiei Faraonului Ramses al II-lea.

Comercianții arabi pentru a-și menține monopolul și sursa secretă, au creat mitul fantastic în care spuneau că piperul era cultivat în păduri de arbori care erau păzite de șerpi otrăvitori.

Pentru a putea culege fructul aceștia trebuia să ardă pomii pentru a alunga șerpi, iar fructele albe se transformau în negre.

Conform legendei, primul european care a gustat acestă mirodenie, a fost Alexandru cel Mare.

La Roma, în secolul al III-lea s-a scris o carte de bucate DE RE COGUINARIA care s-a conservat până în ziua de azi, unde piperul este parte integrantă aproape în fiecare fel de mâncare.

S-au mai scris multe povești despre aurul negru, iar în una dintre ele regele vizigoților, Alaric atunci când a asediat Roma, a cerut ca parte a răscumpărării orașului, 3000 de kilograme de piper.

Fructele condimentului erau foarte scumpe și erau acceptate în loc de bani în zestre , impozite și chirie, adesea cunoscută sub numele de chirie de boabe de piper.

Vasco da Gama a fost primul care a descoperit ruta maritimă către India care a dus la creșterea popularității condimentului în Europa.

Astăzi un vârf de piper înseamnă o mâncare mai delicioasă și o digestie mai bună. Îmbunătățește tonusul muscular și consolidează sistemul nervos. Promovează producția de serotonină și endorfine care te va face un pic mai fericit.
Iar dacă porți în geantă un săculeț cu un număr impar de boabe de piper. Te asigur că așa vei avea mai mult noroc.