Moartea reprezintă una dintre fricile primale ale omului. Un cadavru poate provoca teamă sau, din contră, fascinație. Azi îți prezint „Lecția de anatomie a dr. Nicolaes Tulp” de Rembrandt van Rijn. Lucrarea a fost realizată în culori de ulei în anul 1632. Compoziția se înfățișează ca un portret de grup, surprins în timpul unui curs de anatomie. În partea dreaptă, în centrul focal al compoziției, îl avem pe personajul care a dat numele operei: dr. Tulp. Acesta demonstrează funcționarea tendoanelor, pe care le scoate în evidență cu ajutorul unei pense hemostatice. Lucrarea este o reprezentare a activității Ghildei Chirurgilor Orașului Amsterdam. Disecțiile și utilizarea cadavrelor în scopuri științifice erau o practică nu atât de rară în secolul al XVII-lea. Setea de cunoaștere reușea să întreacă teama de morbid. Personajul principal în compoziție nu este însă nici unul dintre spectatorii fascinați, nici dr. Tulp, ci corpul rece și imobil, întins și disecat pe masa de operație. Cadavrul aparține criminalului Aris Kindt, condamnat la moarte prin spânzurare. Anumiți istorici ai artei au atribuit corpului semnificații biblice, sugerând că artistul a reprezentat cunoașterea care disecă corpul divin, marcând victoria rațiunii în fața divinului. Un alt aspect care i-a fascinat pe istorici este acuratețea cu care Rembrandt a reprezentat tendoanele, precizie neașteptată pentru perioada sa istorică. Dar tu, ai putea asista la disecarea unui cadavru pentru a stinge setea de cunoaștere?