Companioni blănoși și drăgălași dar și vânători neegalați. Mă refer, desigur, la pisici. Micile ființe par să aibe un talent unic de a-și băga nasul acolo unde nu le fierbe oala. Ascunse prin sertare sau cocoțate inexplicabil în puncte inaccesibile, pisicile nu suportă să nu fie parte din discuție.
Azi îți voi vorbi despre ultimul loc în care te aștepți să găsești o mâță: pictura ”Olympia” (1863) de Eduard Manet. Tabloul a stârnit la momentul expunerii numeroase controverse.
Pentru tine o figură nudă nu reprezintă o controversă însă pentru societatea pariziană din 1965 imaginea era considerată de o vulgaritate ieșită din comun. Unii critci au instigat la distrugerea sa și au contestat posibila sa includere în colecția muzeului Louvre.
În zilele noastre mulți autori critică inclusiv alegerea artistului de a o include pe menajera Olympiei, o persoană de culoare, fiind considerată un element de recuzită convenabil.
În tot acest lanț de intrigi, la picioarele figurii întinse vedem o mică pată neagră și jucăușă, abia vizibilă. Într-o schiță timpurie pisica este mult mai bine evidențiată întrucât pare să aibe boticul alb în contrast cu corpul negru opac. Mica panteră a apărut cel mai probabil spontan și pictorul a dorit să îi respecte dorința. Azi, pisica este deseori trecută cu vederea, dar asta nu o face cu nimic mai puțin importantă.