Vinurile din categoria Cru Classés sau de calitate similară, dar neclasificate (cum ar fi unele vinuri din regiunea Pomerol), se vând prin sistemul denumit en primeur. Acest sistem este folosit în mai multe regiuni vitivinicole din Franța și din lume, dar în mod uzual este asociat cu regiunea Bordeaux.

En Primeur înseamnă că vinurile sunt vândute în baza unui contract “futures”, ceea ce implică că vor intra în posesia cumpărătorului după circa 12 – 18 luni, adică la momentul când vor fi finalizate și îmbuteliate, dar la un preț convenit la momentul semnării tranzacției. Prețul en primeur include și livrarea vinului în depozitul cumpărătorului la momentul când acesta va fi lansat pe piață.

Ideea de bază este că un cumpărător își poate securiza o cantitate dintr-un vin pe care îl consideră valoros la un preț sensibil mai mic decât cel pe care îl va plăti pe același vin când acesta va fi lansat pe piață. Pe de altă parte, un château încasează o sumă de bani în avans, reducându-și astfel presiunea pe “cash” și astfel poate face modernizări sau investiții. Acest sistem a apărut după al Doilea Război Mondial, în perioada când multe châteaux aveau probleme financiare.

Recomandări

DE CE S-A PRĂBUȘIT ELICOPTERUL CU RAISI
CNN: HAGA CERE ARESTAREA LUI NETANYAHU
CE URMEAZĂ ÎN IRAN
TAYLOR SWIFT, ÎN SLUJBA DOMNULUI
SCARLET JOHANSSON CRITICĂ OPENAI
RAISI ȘI DELEGAȚIA AU MURIT

De regulă, în luna aprilie următoare anului recoltei, châteaux pun la dispoziția cumpărătorilor interesați și a jurnaliștilor de vin, pentru degustare, mostre de vin ce încă se află în faza de vinificare în butoaie. În lunile mai/iunie, aceste châteaux anunță și prețurile pentru aceste vinuri, ce sunt puternic influențate de reputația fiecărui château și de evaluările făcute de jurnaliștii specializați în vinuri. Prin intermediul Negociants se pune în vânzare o primă tranșă de vin. Cu această ocazie are loc o primă calibrare a prețului. Tranșele următoare scoase la vânzare sunt de regulă la prețuri mai mari. Comercianții decid ce vinuri și în ce cantități cumpără, iar jurnaliștii își publică recenziile, acestea fiind un ghid pentru consumatori.

Procesul durează câteva luni. Succesul fiecărei campanii en primeur depinde de calitatea vinurilor (anii buni de recoltă atrag de regulă și cereri mari), de prețurile solicitate și de condițiile de piață. Dacă prețurile sunt prea mari, este posibil ca negociants, retailerii să rămână cu stocuri considerabile în depozite, reducându-și astfel semnificativ profitabilitatea.

După cum vedem, sistemul poate acționa însă și ca o sabie cu două tăișuri.