La sfârșitul secolului XIX, Rusia ţaristă era principala piaţă de export pentru casa Roederer şi acest lucru a făcut ca ţarul Alexandru al II-lea să solicite casei Louis Roederer, crearea unei şampanii “personale” îmbuteliate în sticlă de cristal, transparentă şi fără obişnuita adâncitură pe fundul sticlei (ţarul se temea de posibilitatea ascunderii de explozibil în interiorul sticlei sau în adâncitura de pe fundul ei şi care ar fi fost greu de detectat într-o sticlă normală de culoare verde inchis). Această şampanie a primit numele de Cristal și a fost primul “Prestige Cuvee” , denumire atribuită vinului de top al unei case de şampanie.

Louis Roederer – Cristal 2009, Brut, 12% abv, 95 pct RP
Culoarea auriu strălucitor ne indică faptul că este realizat din struguri culeşi la momentul optim astfel încât să existe un echilbru perfect între aciditate, nivelul de zahăr acumulat în boabe și arome. Din fişa tehnică aflăm că este produs doar in ani excepţionali din Pinot Noir (60%) si Chardonnay (40%) struguri ce provin de pe parcele clasificate exclusiv ca Gran Cru. Procesul de autoliză durează 6 ani iar după degorjare ce a vut loc in 2016, vinul mai beneficiază de încă 8 luni ca să se “aşeze”. Rezultatul: un vin cu o culoare aurie, arome intense de caise, piersici, flori albe completate cu note de pâine caldă, brioşe, biscuiţi, vanilie, migdale, alune prăjite şi enumerarea poate continua. Cu o aciditate intensă în perfectă armonie cu perlajul fin (abia perceptibil), oferă o senzaţie foarte plăcută si cremoasă pe palat. Are un postgust lung, persistent şi complex în care regăsim note de migdale şi coajă de portocală. Un vin intens, complex, concentrat, elegant, rafinat, excepțional din punctul meu de vedere. Vinul nu a ajuns nici pe departe la maturitate deplină, fereastra de consum indicată de producator fiind cel puţin până în 2035.

Recomandări

ROMÂNIA NU TRIMITE TRUPE
GROENLANDA NU ÎI VREA
DRILL, SEBI, DRILL!
FIGHT FIRE WITH FIRE
CE SE ÎNTÂMPLĂ CU PNRR?
RUTTE ÎL AMENINȚĂ PE PUTIN