Valdespino – Fino Inocente
Advertisment
Într-o regiune unde tradiția este la loc de cinste, nu există o “bodega” mai tradițională in producția de vinuri tip Sherry, ca Valdespino. Originile sale datează de la inceputul anilor 1260, când cavalerul Alonso Valdespino a fost răsplătit cu treizeci de hectare de pământ, ce a inclus si o parcelă de teren viticol din Jerez, ce avea să il faca celebru, Macharnudo. Situată pe dealuri, la nord vest de orașul Jerez și la ceva altitudine, cu sol argilo-calcaros, limitează recolta de struguri si conferă strugurilor o mineralitate intensă. Angajamentul ferm al lui Valdespino față de cerințele vinificației tradiționale din Jerez a făcut posibil ca Sherry-urile sale să fie printre cele mai pure și mai intense din regiune. Calitatea extraordinară a Sherry-urilor Valdespino și legătura lor atât de profundă cu terroir-ul și tradiția, a făcut ca aceasta casă să fie numită „Romanée-Conti din Jerez” de către cea mai influentă voce a vinului spaniol de astăzi, Luis Gutiérrez. Valdespino Inocente Fino – este un vin fortifiat, de manual. Are 15 % abv și a fost răsplătit cu 94 pct RP. În timp ce alte Fino-uri sunt fermentate în tancuri de inox, Inocente este fermentat în butoaie folosind drojdii sălbatice. După fortifiere, este maturat biologic intr-un sistem de tip solera, însa unul complex cu 10 rânduri de butoaie. La îmbuteliere are o vârstă medie de aproximativ 10 ani, dublu față de celelalte Fino-uri produse în zonă. Culoare galben pai, nas intens de citrice, măr verde, note de drojdii, miez de pâine , migdale. Gustativ este sec, aciditatea medie, tărie alcoolică mică (raportat la un vin fortifiat), Regăsim arome de migdale, măsline verzi, aluat de pâine si un postgust lung dominat de note sărate. Un vin clasic de aperitiv, servit bine răcit alaturi fie de niște migdale, alune sărate sau fie de preparate culinare pe bază de cărnuri albe si pește.
Recomandări
Partenerii noștri