• 16 persoane au fost prinse cu certificate digitale false la intrarea în țară.
  • Autoritățile le-au deschis dosar penal.
  • Pasagerii care prezentau aceste documente au avut perioada îmbolnăvirii în intervalul 15-30.05.2021.

Autoritățile au deschis un dosar penal pentru 16 persoane care au intrat în țară folosind certificate digitale privind vaccinarea, testarea sau vindecarea false.

Polițiștii au fost sesizați, în data de 20 iulie, cu privire la faptul că, în ultima perioadă de timp, medici din cadrul DSP Iași, care participau la triajul epidemiologic pe Aeroportul Iași, au constatat că o parte a cetățenilor ce revin în România din Marea Britanie și în special persoanele care aveau plecarea de pe Aeroportul Luton, prezintă o adeverință eliberată de autoritățile engleze, din care rezultă că au avut și s-au vindecat de Covid 19.

Specialiștii DSP au mai constatat, conform actelor puse la dispoziție, că pasagerii care prezentau aceste documente au avut perioada îmbolnăvirii în intervalul 15-30.05.2021, considerând prin acest lucru că actele sunt falsificate.

Recomandări

BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
CE FACEM CU POLUAREA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN
ECONOMIA AMERICANĂ ÎNCETINEȘTE
CIOLACU ÎNCHEIE DISCUȚIILE CU PIEDONE

Lucrătorii I.P.J. Iași – Serviciul de Investigații Criminale s-au sesizat din oficiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals și uz de fals și efectuează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

La data 22 iulie a.c., lucrători din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au efectuat o acțiune pe Aeroportul Iași, împreună cu Poliția de Frontieră si Poliția Transporturi la un zbor dinspre Marea Britanie – Luton, iar dintre cei 44 de pasageri, 11 au recunoscut că au adeverințe false.

Dosarul penal privește în prezent 16 persoane.

Începând din data de 1 iulie a.c., Poliția de Frontieră asigură verificarea autenticității și valabilității certificatelor digitale privind vaccinarea, testarea sau vindecarea, măsură ce facilitează libera circulație pe durata pandemiei de COVID-19. Triajul epidemiologic se realizează de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică.