30 de ani de la cea mai brutală mineriadă: 14-15 iunie 1990. Scenele de o cruzime insuportabilă care se derulau în Bucureşti

• Minerii sunt conduși de ofițeri SRI sub acoperire în puncte importante din Capitală; o parte din populație îi primește cu simpatie, ca pe niște salvatori;
• Minerii devastează Universitatea, Institutul de Arhitectură, sediile PNL și PNȚCD ale ziarelor de opoziție și bat cu cruzime peste 1.000 de bărbați și femei;
• În 48 de ore, România pierde imensul capital de încredere câștigat la Revoluție; pierde finanțarea organismelor internaționale și rămâne pentru mult timp în urma altor țări foste comuniste din Europa de Est;

Ce spun după 30 de ani personajele cheie din 14-15 iunie 1990:

PETRE ROMAN, prim-ministru în 1990: „Cine le-a spus să vină nu se ştie nici astăzi… Din păcate, lucrurile au scăpat de sub control şi rezultatul a fost dramatic.”

GELU VOICAN VOICULESCU, senator FSN în 1990: „E ultimul lucru la care ne-am fi gândit, să vină minerii… Ion Iliescu le-a vorbit din balconul Palatului Victoria şi există filmările şi textul în care i-a îndemnat să semene flori.”

VIRGIL MĂGUREANU, directorul SRI în 1990: „Unii dintre SRI-iştii abia înrolaţi în noua organizaţie au binevoit să facă pe călăuzele în raport cu minerii.”

CAZIMIR IONESCU, deputat FSN în 1990: „Sunteţi aşteptaţi la Pavilionul Expoziţiei”. „Şi acolo veţi avea instalate nişte ecrane mari să puteţi vedea meciul!” Când au auzit de meciul cu Camerun, (meciul Romania-Camerun de la Campionatul Mondial din 1990) s-au pornit imediat, nu le mai trebuia nimic.”

RĂZVAN THEODORESCU, preşedintele TVR în 1990: „Au făcut şi atacuri şi violuri.” „Am spus: Domnule Iliescu, duceţi-vă şi spuneţi orice să scăpăm. Şi mi-a spus: Va trebui să le mulţumesc. Am spus: Mulţumiţi-le şi în genunchi, dar trimiteţi-i, că sunteţi singurul care poate să o facă.”

Pe 14 iunie 1990, la două noaptea, primul tren cu mineri ajunge în Bucureşti. Motivul invocat de mineri pentru venirea la Bucureşti a fost întreruperea emisiei televiziunii în urma violenţelor din 13 iunie, ceea ce i-ar fi făcut să creadă că puterea nou instalată prin votul din 20 mai 1990 este în pericol.

Trenurile cu mineri continuă să sosească în cursul dimineţii, iar în final peste 10.000 de mineri vor stăpâni pentru 48 de ore Capitala. Din Gara de Nord grupurile de mineri sunt preluate de ofiţeri SRI acoperiţi, care îi vor conduce iniţial la Universitate, pe care o ocupă.

Minerii bat cu cruzime studenţi şi profesori, distrug o colecţie unică de flori de mină de la Facultatea de Geologie-Geografie şi devastează biblioteca Facultăţii de Litere, unde urinează pe cărţi. Ultimele victime din Universitate sunt studenţii de la Facultatea de Matematică, după care minerii se mută la Institutul de Arhitectură, unde devastează şi bat.

În acelaşi timp, în stradă, foarte mulţi bucureşteni simpatizanţi ai FSN, care cu o zi înainte priviseră îngroziţi la televizor cum sunt atacate şi incendiate sediile Poliţiei, Ministerului de Interne, al SRI şi al TVR, îi întâmpină cu aplauze şi îmbrăţişări, ca pe nişte eroi salvatori ai ordinii şi ai liniştii.

În dimineaţa de 14 iunie 1990, preşedintele Ion Iliescu li se va adresa minerilor, lăudându-i pentru spiritul civic. Minerii acţionează însă ca nişte hoarde dezlănţuite. Lovesc cu sălbăticie pe oricine are aspect de intelectual, poartă barbă sau ochelari, e îmbrăcat diferit sau pur şi simplu este turnat de alţi bucureşteni că ar fi participat la demonstraţia din Piaţa Universităţii. Mulţi sunt bătuţi fără să fi călcat vreodată pe acolo. Sunt atacaţi deopotrivă bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni. Unele femei au vorbit ulterior despre violuri. 

Conform directorului SRI din 1990, Virgil Măgureanu, ofiţeri SRI acoperiţi i-au condus pe mineri, fără să fi primit ordin în acest sens, spre sediile PNŢCD şi PNL, spre sediile ziarelor de opoziţie şi spre adresele unor ziarişti şi lideri ai opoziţiei.

Autorităţile par incapabile să gestioneze situaţia. Scenele de o cruzime insuportabilă care se derulau în Bucureşti, filmate de reporteri străini, şochează întreaga lume. Oficial, în 13-15 iunie mor împuşcaţi 4 oameni, 3 sunt răniţi, 1.269 de oameni sunt bătuţi şi 1.242 arestaţi ilegal.

Este un dezastru de imagine pentru România, care pierde imensul capital de simpatie şi încredere câştigat la Revoluţia din decembrie 1989. În cele din urmă, autorităţile reuşesc să îi adune pe mineri la ROMEXPO, cu scopul de a-i evacua din Capitală. În 15 iunie, după ce preşedintele Ion Iliescu le mulţumeşte, minerii pleacă spre Valea Jiului. În urma lor rămâne un oraş traumatizat, umilit, dezbinat şi o ţară în stare de şoc. Mii de români vor părăsi ţara după mineriadă. 

Pe plan extern, România va fi marginalizată. Nu va mai beneficia de finanţarea organismelor internaţionale şi va rata startul spre economia de piaţă. Românii au pierdut anii ’90, din punct de vedere economic. Cele trei zile care au cutremurat România, 13-15 iunie 1990, ne vor costa pe noi toţi un deceniu.