Achizițiile din perioada pandemiei, în vizorul DNA. Procurorii au descins la spitale COVID

  • DNA face percheziții în județele Brașov, Iași și Harghita
  • Suspiciunile procurorilor au legătură cu achizițiile de aparatură medicală
  • Faptele ar fi fost săvârșite din decembrie 2019 până în prezent

Nu mai este o surpriză că sistemul medical este în colaps. După luni de pandemie tot nu am găsit soluții. Iar pe lângă criză apar și alte probleme.
Astăzi de exemplu, procurorii DNA fac percheziții în mai multe judete, într-un dosar de corupție. Ei vor să afle detalii despre modul în care au fost achiziționate materialele și aparatura medicală în contextul COVID-19.
În Brașov, două spitale covid-19 au fost deja verificare de polițiști.

Mădălina Bucur, corespondent Aleph News: „Anchetatorii au ridicat de aici din Spitalul de boli infecțioase toate documentele necesare pentru probe. Înainte de a intra în clădire s-au îmbrăcat în combinezoane ca să fie protejați de Covid 19.

Donciu Ioana are soțul internat de o săptămână la Spitatul de Boli Infecțioase din Brașov. Este în stare critică, dar medicii îi oferă toată atenția, spune femeia.

„Nu ne-au cerut nimic, au avut toate medicamentele, medicii fac tot posibilul să salveze pacienții, sunt atenți cu noi. Sunt îngeri medicii de aici și infirmierele”, spune Ioana.

Și în spitalul de neurologie și psihiatrie au fost percheziții. Conducerea are telefonul inchis. În total în 22 de locații din Brașov, Harghita și Iași au fost descideri. La casele suspecților, la 4 instituții publice și în spitale Covid 19.