• Magistratul a dispus ca cei doi să fie plasaţi sub control judiciar, având mai multe interdicţii.
  • Alexandru Piţurcă a fost reţinut marţi pentru 24 de ore, fiind acuzat de cumpărare de influenţă.
  • Gabriel Ţuţu a stat şi el o zi în arestul Poliţiei Capitalei.

Marți noaptea, un judecător de la Tribunalul Bucureşti a respins cererea DNA de arestare preventivă pentru 30 de zile a directorului Romarm, Gabriel Ţuţu, şi a lui Alexandru Pițurcă, fiul lui Victor Pițurcă. Aceștia au fost cercetați în dosarul legat de achiziţii de măşti de protecţie neconforme pentru Ministerul Apărării.

Potrivit DNA, pe fondul pandemiei generate de virusul COVID-19, în perioada 19 martie 2020 – 16 septembrie 2021, Gabriel Ţuţu, în calitate de director general al Romarm, cu încălcarea dispoziţiilor legale, ar fi încheiat cu o asociere de firme din care făcea parte şi o societate controlată de Alexandru Pițurcă, în condiţii dezavantajoase pentru compania pe care o conducea, două contracte de achiziţie publică ce vizau cumpărarea a şapte utilaje neconforme de producere a măştilor de protecţie.

DNA mai susţine că Alexandru Pițurcă ar fi acceptat, în mod direct, condiţiile impuse de Gabriel Ţuţu, în schimbul cărora acesta din urmă ar fi lăsat să se creadă că are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul MApN şi că îi va determina să încredinţeze direct şi fără proceduri publice contracte de furnizare produse de protecţie împotriva coronavirusului.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN

„Prin demersurile menţionate mai sus, CN Romarm SA a fost prejudiciată cu suma de 8.647.584 lei, reprezentând contravaloarea utilajelor menţionate, valoarea materiei prime şi ulterior contravaloarea unor piese şi servicii conexe (în afara contractului)”, arată anchetatorii.