- Vloggerul Colo a fost condamnat la plata unei amenzi penale de 24.180 lei.
- Colo s-a ales cu dosar penal după ce a instigat la violență împotriva minorelor.
- Dacă nu va plăti amenda, va sta în închisoare 155 de zile.
Amenda asta nu-i de ici, de colo: 25.000 de lei, echivalentul a opt salarii medii adunate. Atât trebuie să plătească vloggerul Colo, după ce s-a filmat cum încurajează agresiunea sexuală împotriva minorelor.
Pentru un personaj cu 1 milion de fani pe internet, 24.000 de lei n-ar trebui să fie o sumă mare.
Alexandru Bălan poate să stea relaxat. Dacă plătește amenda scapă și de control judiciar. Dar dacă n-o plătește, riscă închisoarea. Mai exact, 155 de zile.
Scandalul poate că îi afectează economiile, dar nu și imaginea din social media. Colo este în continuare urmărit de tineri pe YouTube și Instagram. Cei mai mulți probabil l-au iertat, după ce a încercat să-și spele imaginea cu un alt videoclip.
„Nu reprezintă nici valorile mele morale, nici felul meu de gândire. Respect toate femeile, pentru că am fost crescut alături de mama mea. Ea mi-a oferit cea mai bună educație și mi-a spus să respect toate femeile din lume”, a transmis Colo – Alexandru Bălan, în mesajul public în care își cere scuze.
Autorul articolului: Lucia Cujbă