Sari la continut
Justiție

Bayer dă în judecată Pfizer, Moderna și Johnson & Johnson pentru tehnologia folosită în vaccinurile împotriva COVID-19

Bayer dă în judecată Pfizer, Moderna și Johnson & Johnson pentru tehnologia folosită în vaccinurile împotriva COVID-19
  • Monsanto, companie Bayer, a dat în judecată Pfizer-BioNTech și Moderna pentru încălcarea brevetelor ARNm.
  • Bayer susține că tehnologia ARNm folosită în vaccinuri provine din cercetări Monsanto din anii 1980.
  • Acțiunea a fost depusă marți la tribunalul federal din statul Delaware.
  • Bayer a deschis un proces separat împotriva Johnson & Johnson la o instanță din New Jersey.

Monsanto, companie care aparține grupului german Bayer, a dat marți în judecată producătorii de vaccinuri împotriva COVID-19 Pfizer-BioNTech și Moderna la tribunalul federal din Delaware. Bayer acuză cele două companii de încălcarea brevetelor sale prin utilizarea tehnologiei de ARN mesager în fabricarea vaccinurilor, conform Reuters.

Bayer cere despăgubiri de la giganții vaccinurilor COVID

Potrivit documentelor depuse la instanță, Bayer susține că Pfizer-BioNTech și Moderna au folosit fără autorizare o tehnologie dezvoltată de Monsanto încă din anii 1980. Aceasta viza întărirea și stabilizarea ARNm în culturi agricole, un proces care, conform companiei, a stat la baza stabilizării materialului genetic utilizat ulterior în vaccinurile COVID-19.

În aceeași zi, Bayer a intentat un proces separat împotriva Johnson & Johnson la o instanță federală din New Jersey. Compania afirmă că un proces bazat pe ADN utilizat de J&J în producția vaccinurilor a încălcat un brevet deținut de grup.

Un purtător de cuvânt al Moderna a confirmat existența acțiunii în justiție și a precizat că firma se va apăra. Pfizer, BioNTech și Johnson & Johnson nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii.

Acțiunile intentate de Bayer se adaugă unui val mai amplu de litigii privind brevetele vaccinurilor COVID-19, care au generat venituri de miliarde de dolari la nivel global. Printre acestea se află și procesul deschis de Moderna împotriva Pfizer în anul 2022.

Bayer a subliniat că nu a fost implicată în dezvoltarea vaccinurilor COVID-19 și nu produce sau comercializează astfel de produse. Compania solicită despăgubiri financiare într-un cuantum nespecificat, dar afirmă că nu urmărește oprirea producției sau distribuției vaccinurilor.

Etichete: anunț vaccin Pfizer, bayer, covid-19, dat în judecată, johnson & johnson, Johnson&johnson, moderna, Pfizer, Pfizer/BioNTech, vaccinuri, vaccinurile