Cum răspundem la crizele de securitate națională? Legea privind siguranța națională „împlinește” 30 de ani

O actualitate nevăzută și puțin cunoscută se cere a fi adusă în atenție. Extrem de importantă pentru contractul dintre cetățean și Stat, Legea 51/91 privind siguranța națională a României „împlinește” 30 de ani.

La un ceas, sper, al maturității post-decembriste, societatea are tot dreptul să știe dacă acest contract cu Statul, codificat în ceea ce putem denumi „legile securității”, este încă valid și dacă modificările sau completările aduse sunt în bună regulă.

Securitatea națională este pentru toți

Domeniul securității naționale pare arid, închis, neatractiv. Adesea, percepția asupra acestui domeniu conține neangajare din partea publicului larg, a companiilor, dar și din partea unor reprezentanți ai administrației publice.

Ce treabă are, în general, un cetățean sau o societate privată din România cu treburile acestea atât de „complicate”? Nu cumva domeniul este strict apanajul decidenților? Nu sunt ei (singurii) beneficiari ai legilor securității?

În primul rând, securitatea națională ne privește pe toți. Nu este un spațiu rezervat anumitor profesii. Este o categorie fundamentală a gândirii și a dezbaterilor care pot și trebuie să aibă loc într-o societate.

În cazul României, aș spune chiar că este o necesitate, nu doar o posibilitate. De ce? Pentru că, la 30 de ani de la schimbarea de regim, este încă actual să ne întrebăm cât de mult ne-am îndepărtat, în drept și în fapt, de la moștenirea anilor 90?

Putem vorbi despre o maturitate a dezbaterilor pe tema securității naționale? Când a fost ultima dată când te-ai întrebat, oare, ce fac organizațiile Statului care au atribuții și competențe în sfera securității naționale?

Cum sunt cheltuiți banii de la buget și care este eficacitatea acestor cheltuieli? Cât ar trebui, de fapt, să investim în securitatea noastră, la nivel macro-economic, ca și în securitatea comunităților și a indivizilor, la nivel micro-economic?

Când există ca stare, siguranța națională se răsfrânge pozitiv asupra întregului ansamblu. Ca organism, Statul, mediul privat și populația percep starea de siguranță și prosperă, chiar dacă nu în aceeași măsură.

Diferențele de percepție ies la vedere, spre exemplu, când se propun modificări legislative care extind competențele structurilor de informații și de securitate sau când se alocă mai mulți bani de la buget pentru finanțarea acestor organizații.

În lipsa unei comunicări sistematice, nu doar în preajma inițiativelor legislative, percepția și dezbaterile aduc la lumină temeri legate de perpetuarea anumitor practici.

Aceste temeri sunt justificabile, dacă este să ne gândim că Legea 51/91 este, în esență, un compromis pentru tranziția de la vechea Securitate la arhitectura post-decembristă. Chiar și după aderarea la NATO și, mai apoi, la UE, România nu a trecut mai departe cu fondul problemei.

Rezistență și reziliență

În contextul crizelor gemene din 2020, am fost martori ai felului în care riscuri și amenințări asimetrice, precum coronavirusul, au pătruns peste vulnerabilități acumulate de-a lungul celor 30 de ani de transformare a României.

Mijlocirea securității personale și a comunității prin intermediul unor structuri ale Statului a revenit ca temă de interes, pentru că noi toți am trecut prin momente de criză. Dacă răspunsul la criză a fost preponderent condus cu militari, revenirea din criză este imposibilă fără sectorul privat, fără business-urile mici și mijlocii care plătesc salarii, taxe și impozite.

Dacă ne uităm la anumite proiecții economice și financiare, problemele vor continua să se manifeste în România până în trimestrul IV al anului curent. Numărând din martie 2020, ar fi  o perioadă aproape cât jumătate din durata războaielor prin care România a trecut în secolul al XX-lea.

Companiile private trebuie racordate rapid la planurile de reziliență. Revenirea nu este posibilă altfel. După etapa de redresare, apar oportunități de creștere, iar Statul are ocazia de a facilita revenirea pe creștere a mediului de afaceri.

2021 poate fi anul de inflexiune

Pe baza analizelor și a deciziilor adoptate în Consiliul Suprem de Apărare a Țării în 2020, sunt în curs inițiative de actualizare a cadrului legislativ privind securitatea națională.

Nu numai Legea 51/91 își așteaptă completări și modificări, ci și legile care privesc organizarea și activitatea serviciilor și a structurilor de informații și de securitate. Statutul personalului angajat în acest sector bugetar așteaptă, la rândul lui, atenția legiuitorilor.

O dezbatere extinsă și în același timp profundă este actuală, utilă și absolut necesară, iar Monitorul Apărării și Securității va contribui la acest efort.

Cu evenimentul pe care îl prezentăm publicului în 16 februarie și pe care îl vei putea urmări LIVE pe website-ul Monitorului Apărării și Securității, ca și în rețeaua Mediafax și Aleph News, deschidem calea către analizarea cadrului juridic existent și descrierea elementelor care și-au consumat utilitatea, ca și conceptualizare a securității în cazul României, la nivel de Stat, companii și indivizi.

Prezentăm diferențe care există în percepțiile beneficiarilor actualei arhitecturi de securitate, pe niveluri de decizie. Vom expune puncte de interes comun ale multiplelor straturi și dimensiuni ale securității. Nu în cele din urmă, vom sintetiza propuneri și recomandări din partea comunității de business și a mediului academic, pentru un parteneriat real între sfera privată și cea de stat.

Ceea ce ar trebui să ne preocupe pe noi toți este ca acest efort de modernizare a cadrului juridic să se ridice dincolo de înălțimea celor 30 de ani de tranziție post-comunistă și să pună în prim-plan ținta de viitor a societății române.

Propășirea neamului nu este o simplă formulă de jurământ în funcțiile de demnitate, ci include securitatea națională ca parte esențială a contractului dintre Stat și cetățean, cu întreg arsenalul de legi, principii și mecanisme care să țină în control și în echilibru toate părțile.