Candidatul PNL la primăria Giera din Timiș, reținut pentru trafic internaţional de droguri de risc şi trafic intern de droguri

- Marius Ciornenchi era desemnat candidatul PNL la funcţia de primar al localităţii Giera din judeţul Timiş.
- În urma unui flagrant, mascaţii au descins la locuinţa lui.
- Drogurile erau trimise prin curier din Spania şi ridicate în baza unui buletin fals.
Marius Ciornenchi a ajuns în vizorul procurorilor DIICOT – structura centrală, care au prins în flagrant două persoane care au ridicat un colet trimis din Malaga.
„Procurorii DIICOT – Structura Centrală, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Bucureşti – SCCO Ilfov au efectuat o acţiune de prindere în flagrant, pe raza oraşului Bocşa, judeţul Caraş-Severin, a doi inculpaţi după ce aceştia au ridicat de la firma de curierat un colet expediat din Malaga, Spania, şi având asupra lor suma de 800 de lei, o carte de identitate cu date false, un grinder şi fragmente vegetale. În urma activităţilor investigative a fost ridicată şi cantitatea de 1,488 kilograme de cannabis”, transmite DIICOT.
Ulterior, anchetatorii au descins la trei adrese printre care şi locuinţa lui Ciornenchi. De aici au fost ridicate sume importante de bani, telefoane mobile dar şi mai multe obiecte folosite la porţionarea şi ambalarea drogurilor.
„Au fost ridicate o ţigaretă confecţionată artizanal cu cannabis, o folie din aluminiu cu o substanţă pulverulentă susceptibilă a fi cocaină, sumele de 4.550 de euro şi 5.000 de lei, 7 telefoane mobile, 2 cântare electronice, 30 de pungi de vidare, un grinder şi un bong”, mai anunţă DIICOT
În urma audierilor, candidatul PNL la funcţia de primar în Giera a fost reţinut pentru 24 de ore pentru trafic internaţional de droguri de risc şi trafic intern de droguri. Soţia lui şi cealaltă persoană au fost plasate sub control judiciar pe o perioadă de 30 de zile.
- Donald Trump spune că SUA și-au retras bombardierele de la baza RAF Fairford din Marea Britanie din cauza unor „amenințări”: „Ar avea legături cu Iranul”
- Două nave au fost lovite de drone în zona economică exclusivă a Bulgariei. Una s-a scufundat
- Sam Altman spune că beneficiile tehnologiei justifică acceptarea unor efecte negative. Trump creează „Super Intelligence Force”, un grup federal care analizează riscurile și oportunitățile A.I.
- Cele mai amuzante fotografii cu animale sălbatice intră în finala Nikon Comedy Wildlife Awards 2026. Un caiman devine „Elvis”, o libelulă pare că face cu mâna, iar un leopard se transformă în acrobat
- Social media strică experiența concertelor? Fanii se plâng că află online toate detaliile înainte să vadă show-ul live