• DIICOT a capturat o cantitate de droguri record pentru România: peste 1.400 de kilograme
  • Drogurile capturate valorează 45 de milioane de euro
  • Este a doua cea mai mare captură de heroină din Uniunea Europeană, din ultimii ani

DIICOT a capturat o cantitate de droguri record pentru România: peste 1.400 de kilograme în valoare de 45 milioane de euro, a anunţat DIICOT printr-un comunicat.

Drogurile au fost încărcate din Iran și aveau drept destinație țări din vestul Europei. Procurorii au capturat drogurile în portul Constanța, în urma unor percheziții.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul autorităților judiciare din Ungaria, Austria, Germania, Regatul Țărilor de Jos, Slovacia, Slovenia, Republica Cehă și Franța, notează DIICOT.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

În cadrul operaţiunii au participanţi şi reprezentanţi de la Departamentul de Combatare a Drogurilor (DEA) din cadrul ambasadei Statelor Unite.

„La data de 10.05.2021, procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul DCCO au efectuat o percheziție a unor containere aflate în Portul Constanța, în urma căreia s-a reușit efectuarea unei capturi istorice de heroină, în România, respectiv 1.452 de kilograme, care au fost transportate, disimulate într-un container cu materiale de construcții, pe ruta Iran-România, cu destinația finală țările din vestul Europei. Este a doua cea mai mare captură de heroină din Uniunea Europeană, din ultimii ani”, se mai arată în comunicatul DIICOT.