• Curtea de Apel București a admis luni cererea de strămutare formulată de fostul lider al PSD
  • Dosarul va fi judecat la Tribunalul Giurgiu, după ce, prin admiterea cererii de strămutare, decizia Tribunalului București a fost, practic, desființată
  • Fostul lider PSD Liviu Dragnea a fost condamnat, în mai 2019, la închisoare de 3 ani şi 6 luni cu executare, în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia de Protecţie a Copilului Teleorman

UPDATE 16.00 Avocatul lui Dragnea, după strămutarea dosarului: Avem o șansă

Flavia Teodosiu, avocatul lui Liviu Dragnea, a declarat, luni, după ce Curtea de Apel București a decis strămutarea dosarului privind eliberarea condiționată la Tribunalul Giurgiu, că există o șansă în plus pentru a fi admisă contestația și pentru a fi pus în libertate fostul lider PSD.

Teodosiu a spus, la Antena 3, că magistrații Curții de Apel București au evaluat corect și legal cererea depusă pentru strămutarea dosarului.

Cel puțin judecătorii care l-au judecat și în trecut (…) n-ar fi trebuit să judece, aceștia fiind incompatibili (…). Instanța a considerat că, într-adevăr, i s-a făcut o nedreptate domnului Dragnea, din acest punct de vedere, și a decis admiterea cererii noastre de strămutare a cauzei la un alt tribunal”, a spus Flavia Teodosiu, avocatul lui Liviu Dragnea.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Dosarul va fi judecat la Tribunalul Giurgiu, după ce, prin admiterea cererii de strămutare, decizia Tribunalului București a fost, practic, desființată.

Începând din acest moment, este desființată hotărârea pronunțată de Tribunalul București. În vigoare rămâne respingerea care a avut loc la Judecătoria Sectorului 5 a cererii de eliberare condiționată, dar înseamnă că avem o nouă șansă în judecarea acestei contestații, cu speranța admiterii contestației și punerii de îndată în libertate a domnului Dragnea”, a mai spus Teodosiu.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Curtea de Apel București a admis luni cererea de strămutare formulată de fostul lider al PSD, Liviu Dragnea, în dosarul privind eliberarea condiționată. Astfel, potrivit deciziei, procesul a fost mutat la Tribunalul Giurgiu.

„Admite cererea de strămutare formulată de către petentul Dragnea Liviu Nicolae cu privire la dosarul nr.7901/302/2021. În baza art.74 alin.2 Cod proc.penală dispune strămutarea judecării contestațiilor formulate de către petentul Dragnea Liviu-Nicolae și de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție împotriva Sentinței penale nr.1025 pronunțată la data de 27.04.2021 de către Judecătoria sectorului 5 București în dosarul nr.7901/302/2021 de la Tribunalul Bucureşti la Tribunalul Giurgiu”, se arată în decizia de luni a Curții de Apel București.

Aceeași hotărâre arată că se „desfiinţează Decizia penală nr.529 din data de 27.05.2021 pronunţată de către Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală în dosarul nr.7901/302/2021”.

Acest lucru nu înseamnă, automat, că Dragnea va fi eliberat, ci că cererea de eliberare va fi rejudecată la Tribunalul Giurgiu.

Fostul lider PSD Liviu Dragnea a fost condamnat, în mai 2019, la închisoare de 3 ani şi 6 luni cu executare, în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia de Protecţie a Copilului Teleorman. După împlinirea fracției de pedeapsă, Dragnea a încercat în repetate rânduri să obțină eliberarea condiționată.