- Zeci de clădiri ilegale au fost ridicate în Sectorul 1, cu acte falsificate
- Este vorba de zona Chitila și Bucureștii Noi, unde există și o zonă protejată
- Primăria nu face nimic pentru a stopa fenomenul
Ştii cum răsar ghioceii la suprafaţă primăvara? Ei bine, cam aşa apar şi blocurile gri şi înalte fix când te aştepţi mai puţin. Spre deosebire de ghiocei, care îsi fac apariţia în mod natural, blocurile despre care vorbesc sunt construite cât se poate de ilegal. Sigur ştii şi tu un caz în zona ta. Şi sigur te plimbi liniştit pe stradă şi dintr-o data îţi ridici privirea şi te întrebi: „Când s-a mai construit şi blcul ăsta?”
Problemele sunt grave, mai ales în Sectorul 1 al Capitalei, în zona Chitila şi Bucureştii Noi. În ultimii zece ani, în zona Dămăroaia, unde există de altfel şi zona protejată – parcelarea Bazilescu – monument istoric. Multe clădiri de acolo fie nu au deloc autorizaţie, fie nu respectă în întregime autorizaţiile de construire. După mii de reclamaţii, clădirile controversate sunt încă în picioare, iar cei care au cel mai mult de suferit sunt chiar proprietarii şi, desigur, cei care trebuie să suporte cum în fereastra lor se zăreşte un bloc imens.
Poliţiştii au făcut percheziţii la Primăria Capitalei, într-un dosar care vizează mai multe persoane suspectate de infracţiuni în domeniul autorizării construcţiilor în zonele Bucureştii Noi şi Chitila.
Conform unor surse, percheziţiile vizează Direcţia Generală de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului şi Serviciul de Autorizări din Primăria Generală a Capitalei. Primarul General al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că, după percheziţiile de la Direcţia Generală Urbanism şi Amenajarea Teritoriului, de unde poliţiştii au ridicat mai multe documente, nicio persoană dintre cele cercetate nu va fi acoperită, indiferent de funcţia ocupată.
Am stat de vorbă cu experţi, dar şi cu o victimă într-o astfel de situaţie. Mărturiile sunt cât se poate de şocante, mai ales dacă stai să te gândeşti că şi oameni ai primăriei au fost şi sunt implicaţi.
„Luptăm cu acest fenomen din 2013. Ăsta e şi motivul pentru care a fost înfiinţată această asociaţie care are sute de membri din cartierele respective. Cunoaştem fenomenul. Nu ne miră că s-a ajuns aici. Cunoaştem oamenii, cunoaştem şi şpăgile care se luau în mod frecvent ca să se perpetueze acest fenomen. Cunoşteau şi procurorii. Noi am făcut plângeri penale împotriva persoanelor din Primăria Capitalei, cei care au semnat autorizaţiile de construire, cei care semnau procesele verbale de recepţie în fals.
Nu s-a întâmplat nimic. Au fost comasate toate plângerile noastre penale. Erau 172 de cazuri studiate.
Zona protejată Bazilescu este sub jurisdicţia Primăriei Capitalei. Regimul de înălţime pentru construcţiile colective este de P+2. Sunt două fenomene aici: modul de autorizare şi modul de executare al construcţiei.
Chiar ISC-ul (Inspectoratul de Stat în Construcţii) venea şi anunţa Primăria Capitalei că nu este respectată autorizaţia de construire şi funcţionarul din primăria capitalei de la Serviciul Urbanism se ducea şi semna procesul verbal cu care se făcea intabularea acelui bloc.
Cea mai vizibilă problemă este lipsa locurilor de parcare. Practic se construieşte mai mult, sunt mai multe apartamente, se construiesc mai puţine locuri de parcare… uneori chiar deloc. Subsolurile sunt pline cu apartamente, sunt intabulate apartamente acolo unde ar fi trebui să fie locuri de parcare.
Principalul vinovat este funcţionarul care îi permite.
Cea mai profitabilă activitate din zona asta este încălcarea legii pentru că nu există nimeni care să îi oprească. Există o complicitate între autorităţile locale şi investitori.
Conform legii cadastrului, că să intabulezi o construcţie ai nevoie de trei lucruri: autorizaţia de construire, cadastrul respectiv-adică documentul care îţi arată ce ai construit şi cât ai construit şi procesul verbal de recepţie.
Punctul cheie este procesul verbal de recepţie. Dacă nu ar fi procesul verbal de recepţie şi ar veni cineva din comisia care face recepţia să spună că nu este de acord pentru că nu a fost respectată autorizaţia, intabularea nu s-ar mai face”, spune Dan Milea, membru Asociaţia Salvaţi cartierele Dămăroaia şi Bucureştii Noi
Un avocat explică situația din Sectorul 1.
„Situatia cumparatorul unui apartament care a fost construit fara autorizatie de constructie este una dificila, dar nu extrem de dificila… Daca s-a construit ilegal, antreprenorul va putea fi obligat sa desfiinteze constructia. Dar el nu mai este proprietarul constructiei, ci oamenii care au cumparat, astfel incat obligatia de demolare stabilita in sarcina celui care a construit ilegal raman fara efect practic.
Noii proprietari sunt interesati sa fie in legalitate, dar aceste demersuri costa. Se pune problema cine suporta costurile intrarii in legalitate. Doar cel care construit ilegal, sau si Primaria?
Răspunsul corect: Antreprenorul care a construit ilegal, dar si Primaria
Motivul pentru care va fi angajata raspunderea patrimoniala a Primariei este ca institutiile au obligatia sa vegheze la respectarea legii inca de la bun inceput, nu doar sa constate ca au existat incalcari ale legii. In concluzie, oamenii care au cumparat apartamente in blocuri edificate fara autorizatie de constructie, vor putea cere despagubiri atat de la vanzator, antreprenorul, cat si de la Primarie”, a declarat Andrei Săvescu, avocat.
„Blocul avea autorizaţie de construcţie pentru trei etaje şi au fost realizate cinci, drept pentru care a expirat acea autorizare de construcţie pentru cele trei etaje, iar dezvoltatorul nu a mai reusţit să obţină altă autorizaţie pentru cinci etaje. Ne-am aflat în situaţia să pierdem dosarele de creditare. De 7 ani stăm în situaţia asta. Suntem amânaţi în fiecare an că ies dosarele.
I-am cerut dublul sumei pe care i-o dădusem la notar. Pentru că aşa era clauza în contract-promisiunea unilaterală de vânzare cumpărare şi a spus că nu îmi poate da suma pentru că are o armată de avocaţi şi că doar nu îi plăteşte degeaba şi dacă vreau… să mă mut”, spune una dintre persoanele care are de suferit din cauza construcțiilor ilegale.