• Cheltuielile de publicitate pe Twitter au scăzut cu 71% în decembrie.
  • Firma a consiliat compania de socializare în legătură cu achiziţia sa de către Elon Musk anul trecut.
  • Musk a încheiat în octombrie tranzacţia de 44 de miliarde de dolari anunţată în aprilie acelaşi an şi a privatizat Twitter.

Firma americană de consultanţă Innisfree M&A Incorporated, cu sediul în SUA, a dat în judecată Twitter la Curtea Supremă a statului New York, cerând aproximativ 1,9 milioane de dolari pentru ceea ce spune că sunt facturi neplătite, relatează Reuters.

Firma a consiliat compania de socializare în legătură cu achiziţia sa de către Elon Musk anul trecut.

Începând cu data de 23 decembrie 2022, Twitter rămâne în incapacitate de plată a obligaţiilor sale faţă de Innisfree în temeiul acordului în valoare de cel puţin 1.902.788,03 dolari”, se arată în plângere.

Recomandări

EMANUEL PÂRVU AJUNGE LA CANNES
S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
CE MĂNÂNC AZI?
PRINȚUL LOUIS A ÎMPLINIT ȘASE ANI
9/10 ANGAJAȚI SE CRED EXPERȚI IT
DAVID PECKER ÎȘI REIA ACUZAȚIILE ÎMPOTRIVA LUI TRUMP

Twitter şi un avocat al Innisfree nu au răspuns imediat la solicitarea de comentarii. Musk a încheiat în octombrie tranzacţia de 44 de miliarde de dolari anunţată în aprilie acelaşi an şi a privatizat Twitter.

Luna trecută, Crown Estate din Marea Britanie, o afacere comercială independentă care gestionează portofoliul de proprietăţi aparţinând monarhiei, a declarat că a început o procedură judiciară împotriva Twitter pentru presupuse chirii neplătite la sediul din Londra.

Cheltuielile de publicitate pe Twitter au scăzut cu 71% în decembrie, arată datele unei firme de cercetare în domeniul publicităţii, în condiţiile în care cei mai importanţi agenţi de publicitate şi-au redus cheltuielile pe platforma social-media după preluarea de către Musk.

Băncile care au furnizat anul trecut o finanţare de 13 miliarde de dolari pentru achiziţia Twitter de către directorul executiv al Tesla au renunţat la planurile de a vinde datoria investitorilor din cauza incertitudinii legate de soarta şi pierderile companiei de social media, a relatat luna trecută Reuters.

Twitter a efectuat prima plată a dobânzii la un împrumut pe care băncile i l-au furnizat pentru a ajuta la finanţarea achiziţiei companiei de social media de către Musk anul trecut, a relatat Reuters luna trecută.