• Companiile aeriene vor plăti 3.500 de dolari pentru fiecare persoană nevaccinată.
  • Aceeași amendă se aplică și pentru călătorii care nu au completat un formular înainte de îmbarcare.

Ghana a declarat că va amenda companiile aeriene cu 3.500 de dolari pentru fiecare pasager care sosește pe aeroportul internațional din capitală fără a fi complet vaccinat împotriva COVID-19. Conform noilor măsuri care intră în vigoare miercuri, transportatorii aerieni vor fi penalizați cu aceeași sumă pentru călătorii care nu au completat un formular de declarație de sănătate înainte de a se îmbarca în zborul lor spre Aeroportul Internațional Kotoka din Accra.

În timp ce ghanezii care sosesc cu avionul fără a îndeplini această cerință vor putea intra în țară și vor fi supuși unei carantine de 14 zile, străinilor li se poate refuza intrarea, a declarat autoritatea aeroportuară. Măsurile acestea sunt doar cel mai recente luate de Ghana, care a introdus unele dintre cele mai stricte restricții legate de coronavirus din Africa de Vest.

Noile sancțiuni vin la o zi după ce țara a început să ceară tuturor pasagerilor cu vârste de peste 18 ani să prezinte dovada unei vaccinări complete împotriva COVID-19, afirmând că aproximativ 60% din totalul cazurilor noi înregistrate în țară au provenit de la aeroport într-o perioadă recentă de două săptămâni.

Recomandări

ALTMAN PORNEȘTE RĂZBOIUL CU GOOGLE
100 LIDERI MONDIALI DAU STARTUL JO
CE ÎNSEAMNĂ TULBURAREA ARFID?
CE ESTE TULBURAREA ARFID?
CE DESTINAȚII VIZITEZI VARA ASTA?
UNDE CONDUCI ÎN WEEKEND?