• O femeie este pe cale să își piardă casa dintr-o zonă exclusivistă și un teren de golf din Mare Britanie, ambele confiscate de autorități
  • Aceasta a fost anchetată în privința provenienței averii sale, după ce a cheltuit 16 milioane de lire la Harrods
  • Zamira Hajiyeva nu a fost extrădată în Azerbaijan, pentru că nu ar avea parte de un proces corect, crede Curtea Supremă britanică

Curtea Supremă din Marea Britanie a respins o cerere de anulare a unui Ordin de avere neexplicată, deoarece nu are temei legal, transmite BBC. Zamira Hajiyeva, care a cheltuit 16 milioane de lire în celebrul magazin de lux Harrods, este soția unui bancher încarcerat în Azerbaijan pentru delapidare de fonduri.

Zamira Hajiyeva neagă că ar fi făcut vreo infracțiune și nu are deschis pe numele său niciun dosar penal în Marea Britanie. Aceasta nu a fost extrădată în Azerbaijan de autoritățile britanice, sub pretextul că nu va fi judecată corect. De asemenea, Zamira nu mai are nici o pârghie legală pentru a face apel la sentință.

Aceasta își poate pierde în urma Ordinului casa de 12 milioane de lire din Knightsbridge, o zona exclusivistă a Londrei și un teren de golf din Berkshire. Împreună, cele două proprietăți deținute de o companie off-shore, însumau 22 de milioane de lire la începutul procesului, în februarie 2018.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Investigația a pornit după ce Hajiyeva a cheltuit de-a lungul timpului în magazinul de lux Harrods, aproximativ 16 milioane de lire.

Un Ordin de avere neexplicată poate fi emis de autoritățile judiciare din Marea Britanie dacă o persoană nu poate explica cum a ajuns să dețină averea pe care o are. În cazul în care autoritățile se sesizează, bunurile pot fi confiscate fără investigație.

Ordinele de avere neexplicată au fost create în 2017, pentru a combate introducerea de bani obținuți din afaceri ilegale în Marea Britanie. Ținta principală a fost atunci un bărbat care spăla bani pentru o grupare care se specializase în traficul de droguri. O familie care se află la putere în Kazahstan a câștigat cazul împotriva unui astfel de Ordin.