• Fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir a fost condamnat la 3 ani şi 10 luni de închisoare cu executare, iar soţia lui a primit inchisoare cu suspendare
  • Decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă
  • Daniel Dragomir a fost condamnat pentru fals in inscrisuri sub semnătură privată

Daniel Dragomir, fost ofiţer SRI, a fost condamnat azi la 3 ani şi 10 luni de închisoare cu executare de Curtea de Apel Bucureşti. Decizia este definitivă.   

În acelaşi dosar, soţia sa, Marinela Zoica Dragomir, a primit 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare. Cei doi au fost condamnaţi pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii. De altfel, recent, Daniel Dragomir spunea că un judecător a fost „pus cu mâna” abuziv în completul lui. 

„Pot să înţeleg că execuţiile şi comenzile funcţionează din plin în aceste vremuri tulburi pentru ţară. Pot să înţeleg presiunile şi implicaţiile acestui dosar. Sunt nevinovat şi nu îmi este frică de judecată. Dar cred că justiţia trebuie făcută pe probe, respectând şi legile şi Constituţia. Altfel, orice român poate fi “judecat” şi condamnat la ordin”, a precizat Dragomir, pentru MEDIAFAX, la finele lunii mai.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
AI ACEEAȘI RUTINĂ LA JOB?
ZELENSKI RĂSUFLĂ UȘURAT
CÎRSTOIU: MANDATUL MEU E PE MASA COALIȚIEI
CE SCOP ARE ISRAELUL