- Victor Ponta a plagiat, spune Înalta Curte.
- Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat că, astfel, se face dreptate.
- În 2012, CNATDCU a spus că Ponta a plagiat zeci de pagini, cuvânt cu cuvânt.
Victor Ponta a plagiat. Este concluzia definitivă judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care au respins contestaţia fostului premier. Concret, Victor Ponta a contestat decizia CNATDCU din cadrul Ministerului Educaţiei, potrivit căreia el şi-a plagiat teza de doctorat.
„Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant PONTA VICTOR VIOREL, împotriva Sentinţei civile nr. 363 din 07 februarie 2017, a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă”, se arată în minuta instanţei.
La 18 iunie 2012, ediţia online a revistei Nature a publicat ştirea că Victor Ponta, „prim-ministrul României, a fost acuzat că ar fi copiat secţiuni mari ale tezei sale de doctorat în drept din 2003 din publicaţii anterioare, fără să pună referinţe exacte. O prima decizie a CNATDCU a fost dată pe 29 iunie 2012, în care membrii comisiei susţineau că Victor Ponta a plagiat zeci de pagini cuvânt cu cuvânt.
De altfel pe 17 iulie 2012, Comisia de Etică din cadrul Universităţii Bucureşti a decis în unanimitate că este vorba de plagiat. Mai mult potrivit comisiei, acesta a plagiat intenţionat, găsindu-se pasaje copiate în 115 pagini din cele 297.
- JD Vance anunță o nouă fază a războiului din Iran, dar confirmă termenul pentru încheierea conflictului
- Sondaj IRSOP: Românii se așteaptă la prețuri mai mari, consum redus și dobânzi în creștere în următoarele 12 luni. Pesimismul economic se accentuează
- Fostul șef al CIA, David Petraeus, avertizează că Republica Moldova ar putea fi următoarea țintă a lui Putin. În ce scenariu ar putea fi atacată România
- Ziua Internațională a Democrației, marcată de proteste violente în București. Adrian Mitroi: „Anularea alegerilor a adus o nemulțumire teribilă. Am aflat cu toții că nu contăm”
- Anularea alegerilor din România în 2024, din nou în atenția Comisiei Europene. Nathalie Loiseau cere publicarea anchetei TikTok: „Democrația noastră nu trebuie otrăvită”