- DIICOT a clasat parțial dosarul care viza tentativă de lovitură de stat.
- A fost clasată şi partea cu acuzaţiile faţă de şefii din Jandarmerie.
- Partea în care erau cercetaţi jandarmii care au lovit protestatarii a fost declinată către Parchetul General.
DIICOT anunţă că au fost clasate părţi importante din dosarul privind protestul din 10 august 2018.
Prima clasare este cea a dosarului care cerceta o tentativă de lovitură de stat. Dosarul a fost deschis după o plângere a Jandarmeriei, care acuza că protestatarii voiau să ia cu asalt sediul Guvernului.
DIICOT explică contrariul: „Acţiunile violente circumscrise evenimentelor publice care au avut loc în data de 10 august 2018 (…) chiar dacă scopul declarat a fost acela de determinare a renunţării acestora la funcţiile publice deţinute, nu au avut şi nu au putut avea valoarea de afectare a securităţii naţionale circumscrisă unei acţiuni menite fie a genera schimbări la nivelul ordinii constituţionale, fie a îngreuna sau împiedica exercitarea puterii de stat”.
A doua clasare îi vizează pe şefii din Jandarmerie: Laurenţiu Cazan, comisarul de poliţie Mihai Dan Chircă, Sebastian Cucoş şi Cătălin Sindile. Toţi erau cercetaţi pentru abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual participaţie improprie la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă.
Procurorii DIICOT au declinat, însă, către Parchetul General, dosarul în care erau anchetaţi jandarmii care au lovit protestatarii din Piaţa Victoriei.
- Urmărește „Cine te apără?”, joi, de la 22:00, pe Aleph News. Invitat: John Deedrick, general-locotenent în retragere
- Luca Niculescu anunță că lucrează la programul de guvernare și începe consultările cu partidele. PSD, PNL și USR pun condiții pentru susținerea viitorului Executiv
- Anturajul copilului se mută pe internet. Cum îi influențează pornografia modul în care înțelege relațiile?
- Prima întâlnire se mută dimineața. Peste 60% aleg cafeaua sau micul dejun în locul cinei
- Nici în lumea roboților nu există egalitate de gen. Agenții A.I. cu înfățișare feminină ar fi plătiți cu 10% mai puțin decât cei cu înfățișare masculină, arată un studiu