Cererea DNA de plasare a Elenei Udrea sub control judiciar, respinsă

Udrea

Udrea

UPDATE 15.30. Judecătorii CAB au respins cererea DNA

Judecătorii Curții de Apel au respins cererea DNA de plasare a Elenei Udrea sub control judiciar.

Măsură poate fi contestată de procurori în termen de 48 de ore.

Dacă depun contestație, dosarul va ajunge la instanța supremă care va pronunța o decizie definitivă în acest caz.

UPDATE 11.15 Elena Udrea a ajuns la Curtea de Apel București

Elena Udrea a ajuns la Curtea de Apel București. Ea a spus că nu se pune problema să încerce să fugă din țară, „câtă vreme mi-am asumat să vin să trăiesc în România”.

Referitor la faptul că ar fi blestemat-o pe judecătoarea care a condamnat-o la 8 ani de închisoare, Udrea a spus: „Suntem la justiție, nu suntem la biserică”.

„Înainte de momentul acela, tatăl unei dintre fetițele care au fost omorâte de către șoferița beată a blestemat la televizor judecătoarea care a eliberat-o. Adică oamenii mai au și astfel de sentimente când este vorba de un copil. Evident, sunt emoțiile cuiva care crede în Dumnezeu. Până la urmă, oamenii care nu cred în Dumnezeu de ce s-ar speria de blesteme?”, a spus Udrea.

„Nu mai sunt singură, ca acum cinci ani, când puteam lupta ca un haiduc. Acum am responsabilitatea unui copil. Mă lupt și pentru el, nu numai pentru mine”, a mai afirmat Elena Udrea.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Procurorii DNA au cerut ca Elena Udrea să fie plasată sub control judiciar, pentru a nu fugi din țară după ce a fost condamnată la 8 ani de închisoare, în dosarul finanțării campaniei electorale din 2009.

Solicitarea Direcției Naționale Anticorupție (DNA) se judecată azi la Curtea Apel București (CAB).

Judecarea cererii DNA este programată vineri, la ora 11.00.

Fostul ministru Elena Udrea a fost condamnată, de Curtea de Apel București, la opt ani de închisoare cu executare. Ea a primit pedepse cuprinse între 3 și 6 ani, pentru două fapte de instigare la luare de mită şi cinci infracțiuni de spălare a banilor.

Curtea de Apel București a contopit pedepsele în cazul Elenei Udrea, urmând ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani, sporită la 8 ani.

Judecătorii CAB au decis condamnarea Ioanei Băsescu la 5 ani de închisoare cu executare.

Exit mobile version