Procurorii DNA au început urmărirea penală pe lui Liviu Dragnea pentru vizita sa în SUA. El este cercetat pentru două infracţiuni de trafic de influenţă şi folosirea sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii de foloase necuvenite.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate celor de corupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de următorii suspecţi:
Dragnea Liviu Nicolae, la data faptelor preşedinte al Camerei Deputaţilor şi preşedinte al unui partid, în sarcina căruia s-au reţinut două infracţiuni de trafic de influenţă şi folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite (art.13 din Legea 78/2000);
Dimitrescu Gheorghe, la data faptei consilier parlamentar, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de cumpărare de influenţă”, anunţă DNA.

Procurorii anticorupţie precizează că în există suspiciunea că în perioada ianuarie- mai 2017, Liviu Dragnea ar fi primit de la un om de afaceri, suspect în cauză, foloase necuvenite pentru sine şi pentru partid, constând în asigurarea accesului la evenimentele din cadrul Ceremoniei de învestire a preşedintelui SUA, din perioada 17 – 21 ianuarie 2017, desfăşurate la Washington D.C (SUA), în baza unui pachet de beneficii în valoare de 250.000 dolari, acces obţinut prin intermediul unui om politic şi de afaceri american, vicepreşedinte al Comitetului Prezidenţial de Inaugurare, precum şi asigurarea unor servicii de lobby şi consultanţă politică în valoare de 30.000 USD, în favoarea partidului din care făcea parte. Banii respectivi ar fi fost plătiţi, în luna mai 2017, de o societate offshore cu sediul în insulele Virgine Britanice şi conturi bancare în Cipru, controlată de omul de afaceri român cu ajutorul altor două persoane, suspecte în cauză.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

„În acest context, Dragnea Nicolae-Liviu ar fi traficat, în favoarea omului de afaceri român, suspect în cauză, influenţa reală pe care o avea faţă de prim-ministrul şi alţi membri ai Guvernului României, promiţându-i că îi va determina pe aceştia să îi asigure interesele de afaceri, în special din domeniul militar şi al intelligence, pe care omul de afaceri român le avea în România”, se menţionează în comunicatul DNA.

De asemenea, în perioada mai – octombrie 2017, Dragnea şi-ar fi folosit autoritatea şi influenţa ce au decurs din calitatea de preşedinte PSDfaţă de suspectul Dimitrescu Gheorghe, precum şi faţă de alte două persoane, în scopul de a obţine, în aceeaşi perioadă de timp, foloase necuvenite pentru sine şi pentru partid, cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 334/2006 privind finanţarea partidelor politice, constând în servicii de lobby în valoare de 100.000 USD. Serviciile respective ar fi fost prestate de o societate americană de lobby, pentru stabilirea şi perfectarea unor vizite ale lui Dragnea Nicolae-Liviu cu înalţi oficiali americani.

„În scopul ascunderii adevăraţilor beneficiari ai serviciilor de lobby, respectiv Dragnea Nicolae-Liviu şi partidul politic, plata sumei de 100.000 USD ar fi fost efectuată de o societate americană cu sediul în New York, deţinută de un cetăţean româno-american, urmând ca acestuia să i se restituie în România suma de 100.000 euro prin intermediul unei rude, lucru care s-ar fi şi întâmplat, suma fiind procurată în parte de suspectul Dimitrescu Gheorghe, respectiv 45.000 euro. În schimbul foloaselor primite de la Dimitrescu Gheorghe, în perioada iunie – iulie 2017, Liviu Dragnea ar fi traficat în favoarea acestuia, influenţa reală pe care o avea asupra ministrului afacerilor externe, promiţând că îl va determina pe înaltul demnitar să îl desemneze pe Dimitrescu Gheorghe în funcţia de consul general al României la Bonn, lucru care s-a şi întâmplat”, potrivit DNA.

Procurorii DNA precizează că în cauză se mai efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.