DNA transmite că Raportul MCV publicat marţi de Comisia Europeană punctează câteva probleme care pot afecta lupta împotriva corupţiei, respectiv legile justiţiei, Secţia specială şi neîntărirea capacităţilor tehnice ale instituţiei.

“Ca urmare a publicării, la data de 8 iunie 2021, a Raportului Comisiei Europene privind progresele României în cadrul Mecanismului de cooperare şi verificare (MCV), DNA face următoarele precizări. Conducerea DNA, împreună cu personalul instituţiei, a făcut şi face eforturi deosebite pentru a continua lupta împotriva corupţiei la nivel înalt, aşa cum constată şi Comisia Europeană în Raportul MCV: mai multe dosare trimise în judecată, mai multe condamnări obţinute, mai puţine achitări şi mai multe sesizări înregistrate – un semn de recâştigare a încrederii cetăţenilor”, transmite DNA într-un comunicat de presă remis miercuri.

Potrivit DNA, în pofida acestor aspecte pozitive, care ţin doar de efortul DNA în combaterea corupţiei, raportul MCV punctează şi unele probleme care pot afecta lupta împotriva corupţiei, şi anume:

Recomandări

BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
CE FACEM CU POLUAREA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN
ECONOMIA AMERICANĂ ÎNCETINEȘTE
CIOLACU ÎNCHEIE DISCUȚIILE CU PIEDONE

* nerepararea modificărilor aduse legilor justiţiei în perioada 2017 – 2019 (inclusiv înfiinţarea SIIJ), care au dus la o criză acută de personal la DNA;

* nepunerea de acord a legislaţiei în vigoare cu deciziile Curţii Constituţionale;

* neîntărirea capacităţilor tehnice ale DNA.

“DNA asigură cetăţenii României că îşi va continua activitatea în mod susţinut şi eficient astfel încât obiectivul de referinţă numărul 3 din Mecanismul de cooperare şi verificare – Lupta împotriva corupţiei la nivel înalt – să fie atins”, conchide DNA.