• Autoritățile confirmă arestarea lui Do Kwon, fondatorul criptomonedelor Terra USD și Luna.
  • Do Kwon este responsabil pentru pierderi în valoare de 42 de miliarde de dolari ale investitorilor cripto.
  • Kwon a fost reținut inițial pe aeroportul din Podgorica, până când i-a fost confirmată identitatea.

Poliția din Coreea de Sud confirmă că Do Kwon, fondator al criptomonedei Terra și al companiei Terraform Labs, a fost arestat în Muntenegru pe 23 martie, scrie BBC. La începutul anului, autoritățile din SUA l-au acuzat pe Kwon de „orchestrarea unei fraude de miliarde de dolari”.

Do Kwon a susținut în repetate rânduri că valoarea criptomonedelor sale ar crește în valoare. Kwon a indus în eroare investitorii și cu privire la stabilitatea Terra USD. Odată cu prăbușirea criptomonedelor Terra USD și Luna, investitorii au pierdut aproximativ 42 de miliarde de dolari, potrivit companiei Elliptic.

Mii de investitori și-au pierdut economiile de-o viață în momentul în care Luna și Terra USD au ajuns la o valoare apropiată de zero. Prăbușirea companiei Terraform Labs a afectat puternic întreaga piață a criptomonedelor.

Recomandări

LIBANUL E ABANDONAT
PROCESUL „RUST” CONTINUĂ
ȘOȘOACĂ E SUSPENDATĂ
WALZ VREA PACE
KIM ȘI PUTIN SUNT „BFF”
PASTILA DE SPORT

Cum a fost arestat Do Kwon

Poliția sud-coreeană a emis un mandat de arestare pentru Do Kwon în luna septembrie a anului trecut. Aceștia credeau, la momentul respectiv, că Terraform Labs a încălcat regulile pieței de capital. Autoritățile sud-coreene au considerat că Do Kwon ar fi fugit în Serbia. Cu toate acestea, Kwon a negat că s-ar fi ascuns sau că ar fi fugit, însă a refuzat constant să își dezvăluie locația.

Vestea arestării sale a fost anunțată inițial de ministrul de interne al Muntenegrului, Filip Adzic, pe Twitter. Acesta a declarat că „unul dintre cei mai căutați fugari din lume” a fost reținut pe aeroportul din Podgorica.

Filip Adzic menționează și faptul că suspectul călătorea sub un nume fals, cu documente falsificate. Ulterior, poliția din Coreea de Sud a confirmat că suspectul reținut în Muntenegru era domnul Kwon, după ce amprentele sale s-au potrivit cu cele din înregistrările oficiale.