• Doi executori judecătorești din Pitești, județul Argeș, au fost trimiși în judecată de procurorii DNA pentru abuz în serviciu
  • Aceștia ar fi dispus popriri pe conturi deși nu exista decizie judecătorească pentru acest lucru

Unul dintre executorii judecătorești trimiși în judecată este Eugen Fieraru, în sarcina căruia s-au reţinut două infracţiuni de abuz în serviciu, din care una cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, iar celălalt este Marius Damaschin, în sarcina căruia s-au reţinut infracțiunile de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu producerea de consecințe deosebit de grave și spălarea banilor. Ambii sunt din Pitești, județul Argeș.

În perioada 2010-2013, inculpatul Fieraru Eugen, în contextul desfășurării a două proceduri de executare silită, ar fi încălcat prevederile Legii 188/2000 privind executorii judecătorești și cele Codul de procedură civilă (aplicabil la acel moment), în sensul că ar fi dispus înființarea popririi pe conturile debitorului (pentru sumele de 2.665.654 lei și 2.296.944 lei) deși nu exista încuviințarea instanței pentru executarea silită și nu ar fi dispus încetarea procedurii ca urmare a cererii de renunțare la executare formulate de creditori”, spun procurorii DNA.

În cazul unuia dintre dosare, Fieraru ar fi reținut cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite de la debitor, în valoare de 528.154,28 lei (onorariu executor și cheltuieli de executare – 419.864,28 lei și onorariu expert – 108.290 lei reținute nelegal din suma poprită) deși procedura era nelegală și în plus creditorii renunțaseră la executarea silită, conform rechizitoriului întocmit de procurori.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Prejudiciu de 1.643.145 lei

Potrivit DNA, Eugen Fieraru ar fi produs societății debitoare un prejudiciu în valoare de 1.643.145 lei, reprezentând dobânda calculată la sumele care au fost poprite în mod presupus abuziv și onorariul menționat.

În 13 iunie 2013, ca urmare a excluderii lui Eugen Fieraru din profesia de executor judecătoresc, unul dintre cele două dosare menționate anterior a fost redistribuit de Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Pitești inculpatului Marius Damaschin.

„Ulterior, până la data de 30 octombrie 2014, inculpatul Damaschin Marius, în contextul desfășurării procedurii de executare silită în dosarul respectiv, ar fi încălcat prevederile Legii 188/2000 privind executorii judecătorești și cele din Codul de procedură civilă (aplicabil la acea dată), în sensul că nu ar fi dispus încetarea procedurii și restituirea sumei de 2.665.654 lei către debitor, ca urmare a cererii de renunțare la executare formulate de creditori. Mai mult, inculpatul ar fi dispus în interes personal de această sumă de bani care ar fi fost disipată prin tranzacții succesive de ieșire din cont (viramente către alte conturi de unde sumele au fost scoase de către inculpat în numerar, plăți reprezentând „cumpărături” și transferuri bancare către o societate deținută de către o rudă)”, arată DNA.

Prin aceste demersuri, inculpatul ar fi produs societății debitoare un prejudiciu în valoare de 2.665.654 lei, reprezentând suma poprită abuziv.

Procurorii DNA au dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin celor doi inculpați.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea De Apel Pitești cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

DNA menționează că Eugen Fieraru a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție, pentru săvârșirea unor infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat, înșelăciune și tentativă la înșelăciune. În acea cauză el a fost condamnat definitiv la pedeapsa închisorii.