Ed Sheeran a câștigat procesul în care a fost acuzat de plagiatul piesei „Shape of you”

British singer-songwriter Ed Sheeran performs in concert at Fabrique during an exclusive show for 400 fans. Milan (Italy), November 25th, 2021 SPECIAL FEE  - CONTACT US FOR EVERY USAGE (Credit Image: © Marco Piraccini/Mondadori Portfolio via ZUMA Press)

Ed Sheeran a câștigat la Înalta Curte procesul pentru drepturile de autor ale propriei melodii, ”Shape Of You”. În urma dovezilor aduse, judecătorul a ajuns la concluzia că artistul britanic nu este responsabil pentru plagierea nici „în mod deliberat, nici în mod inconștient” a niciunei fraze regăsite în ”Oh Why” a artiștilor Sami Chokri și Ross O’Donoghue.

Așadar, piesa ”Shape Of You”, a cărei lansare a avut loc în anul 2017, nu încalcă drepturile de autor ale niciunui alt artist. Aceasta a fost decizia unui judecător de la Înalta Curte, conform STV News.

În cadrul unui proces care s-a desfășurat în luna martie a anului acesta, cântărețul și co-scriitorul cu care Ed Sheeran a colaborat pentru lansarea melodiei ”Shape of You”, John McDaid de la Snow Patrol, dar și producătorul Steven McCutcheon, au trebuit să facă față mai multor acuzații conform cărora au copiat o parte din melodia ”Oh Why”.

Ed Sheeran a demarat procedurile legale în anul 2018

Procedurile legale demarate de către artistul britanic și de către coautorii săi au început în mai 2018. Aceștia au spus Înaltei Curți că niciun drept de autor nu a fost încălcat. La doar două luni distanță, Sami Switch și O’Donoghue au emis propria cerere prin care au reclamat încălcare „drepturilor de autor, daune-interese și un decont al profiturilor în legătură cu presupusa încălcare”.

Procesul a durat 11 zile și s-a desfășurat la Rolls Building, Londra. Ed Sheeran a negat că „împrumută”, fără să recunoască, ideile altor compozitor. Mai mult decât atât, a adăugat că „a încercat întotdeauna să fie în totalitate corect” în legătură cu creditele oferite persoanelor care l-au ajutat la compunerea melodiilor sau a albumelor. Cu toate acestea, avocații celeilalte părți l-au acuzat pe Ed Sheeran că are obiceiul de a copia „în mod obișnuit” munca altor artiști.

Exit mobile version