- Fostul poliţist Eugen Stan a fost condamnat la 19 ani de închisoare pentru că ar fi agresat sexual minori
- Decizia magistraţilor de la Judecătoria Sector 6 nu este definitivă
- Eugen Stan ar fi agresat sexual 18 persoane, cu vârste între 5 şi 38 de ani.
- Când s-a aflat faptele sale în 2018, a fost iscat un adevărat scandal în MAI
Fostul poliţist Eugen Stan a fost condamnat de Judecătoria Sectorului 6 la 19 ani de închisoare cu executare. Decizia poate fi atacată cu apel.
Procurorii de la Parchetul General au precizat în 2018, când l-au trimis în judecată pe Eugen Stan, că fostul poliţist ar fi agresat sexual 18 persoane, cu vârste între 5 şi 38 de ani.
„Modul de operare al inculpatului viza, în general, urmărirea victimelor în drumul lor spre blocurile în care locuiau, infracţiunile fiind săvârşite, sub constrângerea exercitată de inculpat, în scara imobilelor sau în liftul acestora”, au spus procurorii la acel moment.
Poliţistul pedofil a declanşat un adevărat scandal în Poliţia Română
Stan a fost cel care a declanşat un adevărat scandal în Poliţia Română. La acel moment, în 2018, opinia publică a reacţionat şi a ridicat semne de întrebare vizavi de modul în care Poliţia Română îşi gestionează resursa umană având în vedere că asupra lui Stan au mai fost lansate astfel de acuzaţii fără ca cineva să ia o măsură. Drept urmare, la nivelul MAI s-a luat decizia ca la IGPR să se demareze o anchetă.
La scurt timp Corpul de Control al Ministerului Afacerilor Interne a cerut cercetarea disciplinară a 18 angajaţi ai Poliţiei Române, printre care se număra şi fostul inspector general, Bogdan Despescu (în prezent, secretar de stat în MAI). La acel moment, Despescu a fost demis.
- VIDEO. Moment inedit la Londra: cea mai înaltă și cea mai scundă femeie din lume s-au întâlnit
- Inovație în technologia medicală: XO Motion este primul exoschelet din lume
- Vin sărbătorile în România! Târgurile „Planeta Crăciun” și Wonder Events Fair te așteaptă
- Cât ai plăti pentru o banană? Care sunt cele mai excentrice cheltuieli ale miliardarilor
- Universitatea Babeș-Bolyai scrie istorie în educație. UBB e lider în marketing universitar pentru al 10-lea an