• Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au dispus miercuri trimiterea în judecată, în stare de libertate, a omului de afaceri Dorin Cocoș, fostul soț al Elenei Udrea
  • Dorin Cocoș a fost reținut pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în dosarul Microsoft
  • Omul de afaceri ar fi pretins și primit 9.000.000 de euro de la două persoane în perioada 2009-2011
  • Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București

„În perioada 2009-2011, inculpatul (n.r. Dorin Cocoș) ar fi pretins și primit, în tranșe, de la două persoane (martori în cauză) suma de 9.000.000 de euro pentru a-și exercita influența asupra fostului ministru al Comunicațiilor (n.r. Sandu Gabriel) precum și asupra altor persoane din Guvern, în scopul de a asigura firmelor susținute de martori, adjudecarea unui contract de închiriere produse educaționale Microsoft”, au anunțat procurorii DNA.

„În acest context, în a doua jumătate a anului 2014, în timp ce se efectuau cercetări legate de aspectele menționate mai sus, cunoscând că suma de 500.000 euro pe care ar fi primit-o în contul personal în cursul anului 2011 reprezenta o parte din suma de 9.000.000 euro, menționată mai sus, în vederea creării unei aparențe de legalitate, inculpatul ar fi disimulat adevărata natură a provenienței acesteia prin încheierea cu unul dintre martori a unui contract de împrumut fictiv”, se mai arată în comunicatul emis de DNA.

Încă o pedeapsă pentru omul de afaceri

Anterior, fostul soț al Elenei Udrea a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție pentru săvârșirea unei infracțiuni de trafic de influență, cauză în care a și fost condamnat definitiv la pedeapsa cu închisoarea.

Recomandări

CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI
P.E. LUPTĂ CONTRA TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE
PRAFUL SAHARIAN ACOPERĂ GRECIA
OPTIMUS VA FI UN ROBOT „SENSIBIL”
LE FACEM FAȚĂ?
CARE-I SOARTA PENTRU TESLA?

„Condamnă pe inculpații COCOȘ DORIN și DUMITRU NICOLAE, oameni de afaceri, la câte o pedeapsă de 2 ani și 4 luni închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 2 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență”, potrivit DNA.

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție în data de 23 martie 2015.