• Fratele fostului primar al Constanţei, Radu Mazăre, a fost condamnat marţi la 3 ani de închisoare în dosarul locuinţelor sociale, pentru luare de mită.
  • Poliţiştii constănţeni au încercat, marţi, să pună în aplicare un mandat de executare a pedepsei de 3 ani de închisoare, emis pe numele acestuia, însă Acesta nu l-au găsit acasă.
  • Alexandru Mazăre a fost dat în urmărire naţională.

Fratele lui Radu Mazăre, condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul locuinţelor sociale, s-a predat Poliţiei, în Bucureşti.

Un bărbat de 50 de ani, din judeţul Constanţa, s-a prezentat la sediul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Investigaţii Criminale, anunţă Poliţia Capitalei.

„După îndeplinirea formalităţilor necesare, acesta a fost condus la penitenciar în vederea incarcerării”, transmite sursa citată.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Poliţiştii constănţeni au încercat, marţi, să pună în aplicare un mandat de executare a pedepsei de 3 ani de închisoare, emis pe numele acestuia, însă Acesta nu l-au găsit acasă.

Alexandru Mazăre a fost dat în urmărire naţională.

Fratele fostului primar al Constanţei, Radu Mazăre, a fost condamnat marţi la 3 ani de închisoare în dosarul locuinţelor sociale, pentru luare de mită.

De asemenea, instanţa a decis confiscarea de la Alexandru Mazăre a sumei de 80.000 de euro în echivalent în lei, la cursul BNR de la data plăţii şi a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile până la concurenţa sumei de 80.000 de euro.

În cazul fostului primar PSD al Constanţei, Radu Mazăre, dar şi a lui Avraham Morgenstern, judecătorii au decis încetarea procesului penal.

Dosarul în care a fost condamnat Alexandru Mazăre vizează Campusul de locuinţe sociale Henri Coandă din Constanţa.