Cei trei bărbaţi, între care fraţii lui Emi Pian şi o rudă a acestuia, care ar fi încercat să îl ucidă pe criminalul liderului clanului Duduienilor, au fost arestaţi, potrivit deciziei de joi a Tribunalului Bucureşti.

Graţian şi Ciprian Pian, fraţii interlopului Emi Pian, ucis în 4 august, au fost arestaţi preventiv, joi, pentru 30 de zile, ei fiind acuzaţi că au încercat să îl omoare pe cel care l-a ucis pe liderul clanului Duduianu. Alături de fraţii lui Emi Pian a fost arestată şi o rudă a acestora, care ar fi participat la scandalul din 4 august.

„La data de 4 august, în jurul orei 02.00, în contextul agresiunii care a condus la decesul victimei F.M. (Florin Mototolea – n.red.) cei trei inculpaţi l-au agresat pe numitul G.E.R. (Gheorghe Emanuel Richard – n.red), cu intenţia de suprimare a vieţii acestuia, lovindu-l în mod repetat cu picioarele şi cu obiecte contondente şi tăietor-înţepătoare, acesta suferind leziuni traumatice la nivelul capului, feţei şi braţelor, care au impus internarea sa”, conform Parchetului Capitalei.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Şi Richard Emanuel Gheorghe, tânărul de 26 de ani, suspectat că l-a ucis pe Emi Pian, a fost arestat preventiv, vineri, potrivit deciziei magistraţilor Tribunalului Bucureşti.

„Din probatoriul administrat a rezultat că, pe fondul unui conflict spontan, izbucnit în timpul unui joc de noroc, bărbatul de 26 de ani ar fi aplicat victimei, un bărbat de 39 de ani, lovituri cu un obiect ascuţit, cauzându-i plăgi profunde, leziuni ce au impus transportarea victimei la spital, unde aceasta a decedat la scurt timp de la internare”, anunţă Poliţia Bucureşti.

Emi Pian, liderul clanului Duduianu, în vârstă de 39 de ani, a fost ucis, în noaptea de luni spre marţi, după ce a fost înjunghiat într-un conflict între mai multe persoane, în Sectorul 6 al Capitalei.

Florin Mototolea, zis „Emi Pian”, a fost eliberat din Penitenciarul Rahova în luna septembrie, anul trecut, fiind aşteptat la poarta închisorii cu lăutari, artificii şi şampanie. Emi Pian le-a transmis, atunci, cunoscuţilor că s-a întors mai puternic din închisoare. „Rana m-a întărit mai rău decât eram vreodată. Nu cu altceva. Caracterul mai puternic şi poftă de viaţă până la 100 de ani”, a spus Emi Pian, când a fost eliberat.