• 17 hoți de bănci au utilizat tehnologia „deep voice” pentru a jefui 35 de milioane de dolari de la o bancă din Emiratele Arabe.
  • Hoții au lucrat foarte profesional, astfel încât planul s-a dovedit a fi unul de succes.
  • Ancheta a ajuns și în sistemul judiciar american, după ce două conturi pe care le gestionau hoții sunt în Statele Unite.

Se pare că infractorii au furat aproximativ 35 de milioane de dolari de la o bancă din Emiratele Arabe Unite cu ajutorul simulării vocale îmbunătățite de inteligența artificială, potrivit unui nou raport al Forbes.

Vocile „deepfaked” au fost folosite pentru a păcăli un angajat al băncii, făcându-l să creadă că înmânează banii în numele unei tranzacții comerciale legitime asociate cu banca.

Directorul băncii, al cărui nume nu a fost dezvăluit, a primit un apel telefonic aparent normal. Persoana de la telefon pretindea că este directorul unei mari companii cu care managerul vorbise anterior și care suna exact ca ei, susține documentul judiciar. Acest lucru, asociat cu ceea ce părea a fi e-mailuri de la companie și avocatul acesteia, l-a convins pe managerul sucursalei că firma se afla în mijlocul unei mari afaceri în valoare de 35 de milioane de dolari. Ulterior, acesta a urmat ordinele celui care l-a sunat și a început să inițieze o serie de transferuri mari de bani de la companie către conturi noi. Din păcate, totul s-a dovedit a fi o înșelătorie sofisticată.

Recomandări

AVERTISMENTUL LUI PUTIN CĂTRE OCCIDENT
CUM DEVII MAI PRODUCTIV LA MUNCĂ
ZIUA MONDIALĂ A RECICLĂRII
CUM VA FI VIAȚA ÎN WOVEN CITY
BIDEN FACE BANI PENTRU CAMPANIE
MACRON VA CERE ÎNCETAREA FOCULUI ÎN UCRAINA

Tehnologia „deep voice” , devine o normalitate

Anchetatorii din Dubai au dezvăluit că escrocii au folosit tehnologia „deep voice” pentru a simula vocea directorului. Autoritățile cred că schema a implicat până la 17 persoane diferite și că banii furați au fost direcționați către o serie de conturi bancare împrăștiate pe tot globul. Două dintre aceste conturi se aflau la Centennial Bank din SUA și au primit aproximativ 400.000 de dolari, motiv pentru care cazul a ajuns acum în sistemul judiciar american. Anchetatorii din Emiratele Arabe Unite au contactat acum oficialii americani pentru a primi ajutor în cadrul investigației lor.

Este clar că tehnologia deepfake a devenit înspăimântător de bună în ultima vreme – uitați-vă doar la acele videoclipuri cu Tom Cruise. Unii oameni spun că astfel de legi ar crea mai multe probleme decât ar rezolva, în timp ce alții susțin că ar putea afecta libertatea de exprimare și libertatea de creație.

Oricum ar fi, se pare că este ceva ce ar trebui să ne dăm seama cât mai repede, înainte ca jafurile bancare false de mai multe milioane de dolari să devină noua normalitate.