- Douglas Chesley W., hoțul Coifului de la Coțofenești, vinde haine cu imaginea jafului
- Primul stoc, creat în închisoare, s-a epuizat în mai puțin de o săptămână
- Tricourile sunt vândute cu până la 54,95 €, gecile ajung la 79,95 €
- Hoții au luat Coiful dacic după ce au aruncat în aer un perete al muzeului
- Azi, hoții au vizat 4 tablouri Renoir de 9 mil. € într-un muzeu din Franța
- Bijuteriile de 88 mil. € furate de la Luvru sunt încă dispărute, deși hoții sunt arestați
A furat Coiful de la Coțofenești, a ajuns la închisoare și acum face bani chiar din jaful pentru care a fost condamnat.
Olandezul Douglas Chesley W. și-a transformat infracțiunea în brand: vinde tricouri, șepci și haine cu imaginea Coifului dacic. Primul stoc s-a epuizat în mai puțin de o săptămână.
Marcela Feraru, editor Aleph News în Franța, a dezbătut subiectul într-o intervenție LIVE.
Cum a ajuns să facă bani hoțul Coifului Dacic din propria infracțiune?
Marcela Feraru, editor Aleph News în Franța: „Douglas Chesley W. are 37 de ani și execută o condamnare de 47 de luni de închisoare. Brandul său se numește Book Arrest, un joc de cuvinte inspirat de „Boekarest”, numele Bucureștiului în olandeză. Coiful apare stilizat pe tricouri, șepci și pantaloni, alături de sloganul „Not Guilty By Design”. Tricourile costă între 49,95 și 54,95 de euro, șepcile 24,95, iar o geacă ajunge la 79,95 de euro.
Douglas a venit chiar la tribunal purtând unul dintre tricourile brandului. Primul stoc s-a epuizat în mai puțin de o săptămână. Nu știm însă cât a câștigat: numărul produselor vândute nu a fost făcut public. Afacerea a ajuns până în Parlamentul olandez, dar autoritățile spun că nu au bază legală să o interzică”.
Cum a ajuns Coiful de la Coțofenești în mâinile lui Douglas
Marcela Feraru, editor Aleph News în Franța: „Jaful a avut loc în ianuarie 2025, la Muzeul Drents din Assen, unde România împrumutase Coiful de la Coțofenești și trei brățări dacice de aur. Hoții au provocat o explozie pentru a intra în muzeu, au spart vitrinele și au fugit cu tezaurul. Douglas Chesley W., Jan B. și Bernhard Z. au fost arestați după câteva zile și condamnați anul acesta la câte 47 de luni de închisoare. Coiful și două brățări au fost recuperate în aprilie 2026, dar a treia brățară este încă dispărută. Coiful, piesă din secolul IV î.Hr., a fost găsit deteriorat”.
E o adevărată serie neagră a furturilor unor opere de artă. Ce știm despre jaful de azi din Franța?
Marcela Feraru, editor Aleph News în Franța: „S-a întâmplat din nou în Franța. Doi hoți au intrat înainte de ora 6 în Muzeul Renoir din Cagnes-sur-Mer. Au tăiat gardul, au pătruns în muzeu și au luat patru tablouri. Alarma a pornit la 5:48, iar poliția a ajuns în cinci minute, dar hoții fugiseră deja. Două tablouri au fost abandonate în timpul fugii, iar două sunt încă dispărute. Valoarea operelor vizate este estimată la 9 milioane de euro.
Dar jaful cel mai spectaculos rămâne cel de la Luvru. În octombrie 2025, hoții au furat bijuterii ale Coroanei franceze evaluate la 88 de milioane de euro. Suspecți au fost arestați și inculpați, dar bijuteriile nu au fost recuperate nici azi.
Oricum, furtul operelor de artă a devenit o ocupație profitabilă: scoți un profit net de milioane în câteva minute. Sau măcar un profit din vânzarea poveștii, cum face hoțul Coifului de la Coțofenești”.