• Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat marți, 10 mai, pe Alexandru Mazăre, fratele lui Radu Mazăre, la trei ani de închisoare cu executare
  • Pentru că nu a fost găsit de Poliție, Alexandru Mazăre a fost dat în urmărire națională.
  • Urmează a fi dispuse măsurile legale în continuare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat marți, 10 mai, pe Alexandru Mazăre, fratele lui Radu Mazăre, la trei ani de închisoare cu executare într-un dosar de corupţie legat de construirea de locuinţe sociale în campusul Henri Coandă din Constanţa. Pentru că nu a fost găsit de Poliție la adresa din buletin și nici „la reședințele și locurile în care s-ar putea afla”, Alexandru Mazăre a fost dat în urmărire națională.

Poliția Constanța a transmis că Alexandru Mazăre a fost dat în urmărire națională

În cursul zilei de astăzi, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Biroul Urmăriri au desfășurat activități privind punerea în aplicare a unui mandat de executare a pedepsei de 3 ani de închisoare, emis pe numele unui bărbat, de 50 de ani, condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații.

Acesta nu a fost identificat la adresa de domiciliu, fiind efectuate verificări la reședințele și locurile în care bărbatul s-ar putea afla.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
UNDE MERGI AZI?
TEHERAN: IRAN NU PLĂNUIEȘTE UN RĂSPUNS
INS: PIAȚA REZIDENȚIALĂ SCADE
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE

Urmează a fi dispuse măsurile legale în continuare.

La acest moment, bărbatul a fost dat în urmărire națională.