- ÎCCJ a respins un recurs al fostului şef din Jandarmerie, Sebastian Cucoş
- Dosarul 10 august poate ajunge acum la Tribunalul Bucureşti
- Instanţa poate decide reluarea anchetei penale în cazul foştilor şefi din Jandarmerie
După cinci săptămâni în care a fost blocat Dosarul 10 august, judecătorii de la Instanța Supremă au respins recursul lui Sebastian Cucoş, prin care fostul şef din Jandarmerie cerea sesizarea Curţii Constituţionale pentru un articol din Codul de procedură penală.
Pe 4 august, DIICOT au anunţat reluarea dosarului.
Dacă Tribunalul Bucureşti va aproba reînceperea urmăririi penale, dosarul nu va rămâne la DIICOT, ci şi se va întoarce la Parchetul Militar.
Cum decizia instanţei supreme este definitivă, dosarul poate ajunge acum la Tribunalul Bucureşti, care va decide dacă va reîncepe urmărirea penală în cazul celor patru foşti şefi din Jandarmerie. Pe lângă Sebastian Cucoş, aflat la acel moment la conducerea Jandarmeriei Române, vizaţi mai sunt Laurenţiu Cazan, comandantul acţiunii din Piaţa Victoriei, Ionuţ Sindile, adjunct al Jandarmeriei Române şi Mihai Chirica, pe atunci secretar de stat în Ministerul de Interne.
Pe 10 august, în ziua în care s-au împlinit doi ani de la violenţele de la mitingul Diasporei, Curtea de Apel Bucureşti şi-a declinat competenţa către Tribunalul Bucureşti şi a respins, totodată, solicitarea lui Sebastian Cucoş pentru sesizarea CCR. Cum decizia a fost atacată la ÎCCJ, a fost necesară această etapă intermediară, soluţionată abia acum.