Ioan Niculae a fost condamnat definitiv în dosarul Interagro. Patronul de la Astra Giurgiu va sta 5 ani la închisoare

UPDATE 23:00

Pe site-ul Poliţiei Române omul de afaceri Ioan Niculae apare la categoria persoanelor date în urmărire, după ce nu a fost găsit la domiciliul din Zimnicea, Teleorman.

„La data de 18.02.2021, Tribunalul Bucuresti – Sectia I Penala a emis mandatul de executare a pedepsei inchisorii nr. 6144, impotriva numitului Niculae Ioan, 66 ani, fiind condamnat la o pedeapsa de 5 ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunilor de instigare la evaziune fiscala, instigare la spalarea banilor si cumparare de influenta”, este mesajul care însoţeşte poza şi datele despre Ioan Niculae.

Patronul Interagro şi al echipei de fotbal Astra Giurgiu a mai stat 6 luni în închisoare, din aprilie 2015 până în octombrie 2015, într-un dosar cunoscut drept „Mită pentru PSD.” El fusese condamnat la 2 ani şi jumătate.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Ioan Niculae a fost condamnant definitiv în dosarul Interagro, unde procurorii DNA l-au acuzat de instigare la evaziune fiscală și spălare de bani.

Patronul de la Astra Giurgiu va executa o pedeapsă de 5 ani în închisoare.

DNA a cerut 12 ani de închisoare pentru Ioan Niculae, maximul pentru aceste acuzații. În primă instanță, omul de afaceri a primit doar trei ani și jumătate cu executare, dar procurorii DNA au făcut apel.

Pe lângă condamnarea la închisoare cu executare, Niculae a primit interdicția de a fi acționar, asociat sau administator al unei companii pentru umrătorii 3 ani.

Ioan Niculae a fost patronul grupului S.C. Interagro S.A., unde în perioada 2008-2009 a inițiat activități de corupere prin intermediul mai multor persoane, funcționari publici și înalți demnitari ai statului, având ca scop convingerea acestora să promoveze o Hotărâre de Guvern, prin care să fie acordate facilități fiscale privind subvenționarea achiziției de îngrășăminte chimice.

Exit mobile version