• Execuțiile de marți sunt primele efectuate de la venirea la putere a premierului Fumio Kishida.
  • În prezent, în Japonia sunt peste 100 de persoane condamnate la moarte.
  • Peste 150 de lideri mondiali cer încetarea pedepsei cu moartea.

Japonia a executat, marţi, trei condamnaţi la moarte. Aceste execuţii ar fi primele în ţară din ultimii doi ani.

Vorbim despre Yasutaka Fujishiro, un bărbat de 65 de ani, care a ucis șapte dintre rudele sale în 2004. Tomoaki Takanezawa, în vârstă de 54 de ani, și Mitsunori Onogawa, de 44 de ani, au fost condamnați în anul 2003 pentru uciderea a doi angajați ai unui cazinou. Execuțiile de marți sunt primele efectuate de la venirea la putere a premierului Fumio Kishida, la începutul lunii octombrie.

„Dacă păstrăm sau nu pedeapsa cu moartea este o problemă importantă care se referă la fundamentul sistemului de justiție penală al Japoniei. Având în vedere numărul mare de crime atroce care continuă să se producă una după alta, ar fi nepotrivit să desființm pedeapsa capitală”, a declarat Seiji Kihara, Viceministrul Senior de Externe.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
UNDE MERGI AZI?
TEHERAN: IRAN NU PLĂNUIEȘTE UN RĂSPUNS
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ

În prezent, în Japonia sunt peste 100 de persoane condamnate la moarte şi, de obicei, trec mulţi ani între pronunţarea sentinţei şi execuţia prin spânzurare.

Japonia a mai executat trei deținuți condamnați la moarte pe 26 decembrie 2019 și 15 cu un an înainte, relatează The Guardian.

Peste 150 de lideri mondiali cer încetarea pedepsei cu moartea, Japonia fiind una dintre puținele țări dezvoltate care mai practică această pedeapsă.

Însă, sprijinul public pentru pedeapsa cu moartea rămâne puternic, în ciuda criticilor blobale, în special din partea organizaţiilor pentru drepturile omului.