• Mai multe persoane ar fi vândut unui spital măști de protecție despre care se crede că sunt contrafăcute
  • 12.000 din cele 25.000 de măști aciziționate de Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara erau neconforme
  • Conform acestora, șase persoane au fost duse la audieri

Mai multe persoane sunt cercetate de polițiști, fiind bănuite că ar fi vândut unui spital măști de protecție despre care se crede că sunt contrafăcute.

Anul trecut, Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș, din Timișoara, a achiziționat un lot de 25.000 de măști. Medicilor de la ATI li s-a părut că repspiră cam ușor, așa că că au verificat produsele și au văzut că filtrele au căzut. S-au uitat și peste măștile nefolosite și au observat că acea protecție se îndepărtează foarte ușor. Practic, 12.000 din cele 25.000 de măști erau neconforme. Prejudiciul spitalului se ridică la 120.000 de euro.

Managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Timișoara a spus că este o crimă ca aproape jumătate dintre măști să fie neconforme. Medicul Virgil Musta a spus că acele cadre medicale au fost trimise în zona roșie și expuse unui risc de contaminare.

Recomandări

EMANUEL PÂRVU AJUNGE LA CANNES
S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
PRINȚUL LOUIS A ÎMPLINIT ȘASE ANI
9/10 ANGAJAȚI SE CRED EXPERȚI IT
DAVID PECKER ÎȘI REIA ACUZAȚIILE ÎMPOTRIVA LUI TRUMP
DRULĂ PROPUNE MĂRIREA NOTELOR LA BAC

Potrivit IGPR, polițiștii au făcut zece percheziții domiciliare în municipiul București și în județele Bihor, Brașov, Maramureș și Timiș, într-un dosar penal în care se fac cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.

„Faptele au legătură cu activitatea de comercializare către o unitate spitalicească desemnată drept spital faza I pentru asistența pacienților testați pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 de măști de protecție ce poartă o marcă înregistrată cunoscută la nivel mondial, produse cu privire la care există indicii temeinice că sunt contrafăcute”, au transmis polițiștii.

Conform acestora, șase persoane au fost duse la audieri.