• Trei medici și un funcționar din Mureș au fost reținuți pentru luare de mită.
  • Alți trei medici sunt sub control judiciar, acuzați că cereau câteva sute de euro pentru prelungirea dosarelor de invaliditate.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș a dispus măsuri preventive față de 7 persoane, respectiv 6 cadre medicale și un funcționar public, cercetate într-un dosar în care Direcția Generală Anticorupție a fost delegată să anchetă pentru probarea unor infracțiuni de corupție.

Astfel, față de 3 medici s-a dispus control judiciar pe 60 de zile pentru luare de mită, iar alți 3 medici și un funcționar public au fost reținuți pentru 24 de ore pentru luare de mită și trafic de influență.

Cei 4 reținuți urmează ca joi să fie prezentați Tribunalului Mureș cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.

Recomandări

SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT
JILL BIDEN A SCRIS O CARTE PENTRU COPII

Pe 3 iunie s-au făcut 16 percheziții în județele Mureș și Sibiu. Perchezițiile vizau activitatea infracțională a unor medici și intermediari din cadrul Spitalului Municipal Sighișoara și Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă Sighișoara din cadrul Casei Judetene de Pensii Mureș, sub suspiciunea că au primit, direct sau prin intermediari, foloase materiale pentru a facilita menținerea în plată a pensiilor de invaliditate, fapte de natură a aduce prejudicii bugetului de stat.

În urma perchezițiilor au fost ridicate mai multe înscrisuri care au legătură cu cauza, sumele de 150.145 euro, 59.495 lei și 100 dolari, 39 inele, 3 brățări, un ceas din aur, 11 coliere, 24 perechi de cercei, 2 broșe, 6 pandantive și 7 bănuți din aur.

Surse judiciare au declarat pentru Aleph News că medicii cereau câteva sute de euro pentru prelungirea dosarelor de invaliditate.