• Mexicanul era membru al unei rețele de trafic internațional de droguri
  • Bărbatul a fost extrădat din România în SUA
  • Individul a fost prins în cadrul unei operațiune internaționale, în cadrul căreia au fost arestate 230 de persoane

Membrul unui cartel mexican, specializat în traficul internațional de droguri, a fost prins în România, anunță Poliția Română.

Surse judiciare au precizat, pentru Aleph News, că bărbatul ar fi suspectat și de comiterea mai multor asasinate.

El încerca să coordoneze, în România, o amplă operațiune de trafic de droguri, respectiv să aducă mai multe sute de kilograme de substanțe de mare risc, prin portul Constanța.

Recomandări

CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI
„NADIA” ÎI DUCE PE ROMÂNI LA J.O.

În cursul anului 2020, polițiștii Antidrog, împreună cu procurorii DIICOT, au făcut mai multe investigații ce au vizat membrii unei mari rețele infracționale din Mexic, implicată în traficul internațional de droguri.

Acțiunea a beneficiat de colaborarea cu D.E.A., Homeland Security și respectiv US Marshals, precizează forțele de ordine din România.

„Aceasta a constat într-o cerere de comisie rogatorie formulată de către Departamentul de Justiție al Statelor Unite, sub aspectul cercetării infracțiunilor de spălare de instrumente monetare, conspirație la spălare de bani, prelucrarea sau distribuirea cu scopul importării ilegale și importul de substanțe controlate, prevăzute de Codul Statelor Unite”; conform Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR).

Aceste fapte sunt corespunzătoare în legislația română cu infracțiunile de trafic internațional de droguri de mare risc și spălarea banilor.

În acest context, a fost emis un mandat provizoriu de arestare, în vederea extrădării, emis de autorităților judiciare din Statele Unite ale Americii, pe numele unui cetățean mexican, mandat ce a fost pus în aplicare de autoritățile române.

Această operațiune a fost parte integrantă a operațiunii de amploare desfășurată de Drug Enforcement Administration, în care au fost realizate 230 de arestări și 11 mandate de percheziție”, potrivit Poliției Române.

În luna iulie a anului 2020, persoana de cetățenie mexicană care a făcut obiectul mandatului provizoriu de arestare a fost extrădată în Statele Unite ale Americii, urmând a fi judecată pentru acuzațiile care i-au fost aduse.