O femeie a fost amendată pentru că a fotografiat o ursoaică cu doi pui

Jandarmii argeșeni erau în patrulare la ieșirea din primul tunel după barajul Vidraru, pe sensul de coborâre, când au observat un autoturism oprit.

Din mașină, o femeie fotografia o ursoaică cu doi pui de la o distanță destul de mică.

Inițial, jandarmii i-au explicat că riscă amendă și i-au recomandat să-și continue drumul.

La mai puțin de 15 minute, aceiași jandarmi au revenit în zonă, iar mașina era în aceeași poziție și femeia continua să facă fotografii. A fost amendată cu 500 de lei.

Jandarmeria Argeș transmite celor care trec pe DN 7C Transfăgărășan că urșii sunt prezenți foarte des pe carosabil.

Exit mobile version