O femeie de 32 de ani a plecat, sâmbătă, din Spital Județean Constanța, împreună cu copilul ei de două luni, după ce medicii au anunțat-o că ambii au fost confirmați cu Covid-19.

Potrivit IPJ Constanța, polițiști au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie de 32 de ani, împreună cu fiul acesteia, în vârstă de 2 luni, au plecat din spital, după ce femeii i se comunicase faptul că ambii au fost confirmați cu COVID-19.

Polițiștii au reușit în scurt timp să o identifice pe femeie, iar aceasta a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, împreună cu copilul ei.

Recomandări

VENEȚIA TE TAXEAZĂ
CUM TRĂIEȘTI FERICIT?
CUM ÎȚI SACRIFICI BANII?
UNDE MERGI DE PAȘTE?
JUSTIȚIA SE PRONUNȚĂ
APOSTOLII SE ÎNTORC

În cauză, polițiștii au deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.