O nouă lovitură împotriva mafiei italiene. Peste 50 de membri ai grupului ‘Ndragheta au fost arestați

justitie-împotriva-mafiei-italiene Sursă: Profimedia
  • Peste 300 de membri ai grupului de crimă organizată ‘Ndrangheta vor răspunde în fața instanței la un proces de proporții care se desfășoară în orașul Lamezia Terme
  • Poliția din Italia a mai înregistrat un succes în lupta împotriva mafiei
  • Peste 50 de mafioți ai grupului ‘Ndrangheta au fost arestați în sudul Italiei

Poliția din sudul Italiei a arestat peste 50 de persoane în cadrul unei operațiuni de amploare împotriva mafiei, informează Der Standard.

Persoane despre care se presupune că sunt membre ale grupului mafiot ‘Ndrangheta sunt acuzate, printre altele, de trafic de droguri, deținere ilegală de arme și extorcare, au declarat ieri anchetatorii din Reggio Calabria. Mai mult de 40 de suspecți sunt arestați, iar aproximativ zece sunt în arest la domiciliu.

Potrivit anunțului, operațiunile au fost îndreptate împotriva clanului Pesce din zona orașului port calabrez Gioia Tauro și din Rosarno. Poliția a pus poprire pe conturile a trei companii cu o valoare totală de 8,5 milioane de euro.

Începând cu luna ianuarie, în orașul italian Lamezia Terme se desfășoară un proces împotriva a peste 300 presupuși membri ai clanului ‘Ndrangheta, mulți dintre aceștia urmând să ispășească ani grei de închisoare.