• O femeie refugiată din Ucraina susține că a fost agresată sexual de un călugăr, în timp ce era cazată la o mănăstire din Petrova.
  • Conform IPJ Maramureș, bărbatul în vârstă de 55 de ani ar fi încercat să abuzeze de femeia venită din Ucraina, însă nu se cunosc detalii asupra identității acestuia.
  • Mănăstirile din Maramureș au primit în număr mare refugiați din Ucraina, încă din primele zile ale exodului forțat de război.

O femeie refugiată din Ucraina susține că a fost agresată sexual de un călugăr, în timp ce era cazată la o mănăstire din Petrova. Tânăra în vârstă de 22 de ani a sesizat Poliția, iar acum oamenii legii vor investiga gravitatea cazului și vor încerca să verifice ce s-a întâmplat cu exactitate.

Conform IPJ Maramureș, incidentul s-a produs în perioada 13-15 martie 2022. „Ieri, 17 aprilie, polițiștii din Sighetu Marmației au fost sesizați prin plângere de către o femeie de 22 de ani din Ucraina cu privire la faptul că, în perioada 13-15 martie 2022, în timp ce era cazată la o mănăstire din localitatea Petrova, ar fi fost agresată sexual de către un bărbat de 55 de ani.

Polițiștii efectuează cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus, pentru stabilirea cu exactitate a stării de fapt și a împrejurărilor producerii evenimentului”, a anunțat IPJ Maramureș., conform Ziarmm.ro.

Recomandări

ALTMAN PORNEȘTE RĂZBOIUL CU GOOGLE
100 LIDERI MONDIALI DAU STARTUL JO
CE ÎNSEAMNĂ TULBURAREA ARFID?
CE ESTE TULBURAREA ARFID?
CE DESTINAȚII VIZITEZI VARA ASTA?
UNDE CONDUCI ÎN WEEKEND?

Poliţia de Frontieră a anunţat că 6.750 de cetăţeni ucraineni au intrat duminică, 17 aprilie 2022. Numărul acestora e în scădere cu 21,9 % faţă de ziua precedentă.

Potrivit datelor oficiale, de la începutul războiului declanșat de ruși, până la data de 17.04.2022, ora 24.00, au intrat în România 737.349 cetăţeni ucraineni.

Majoritatea refugiaților sunt bătrâni, femei și copii, în condițiile în care bărbații au rămas în țară în urma legii marțiale. În aceste condiții, grupurile de femei sunt vulnerabile în fața oricărei tip de agresiune.

De altfel, ONU a cerut țărilor europene să nu găzduiască femei din Ucraina în case unde locuiesc bărbați, tocmai de teama acestor abuzuri sexuale.