Parisul retrăiește momente dureroase. A început procesul celui mai grav atentat din Franța

  • Atentatul din Paris, care a avut loc în 2015, a lăsat răni adânci în amintirile parizienilor.
  • 130 de oameni au murit și peste 350 au fost răniți.
  • 20 de bărbați vor fi judecați pentru atacul coordonat de ISIS.

La Paris a început ieri procesul celor mai grave atentate din noiembrie 2015, de la teatrul Bataclan și de la Stade de France. Atentatul din Paris a avut loc în 2015, când 130 de oameni au murit și peste 350 au fost răniți în timpul atentatului Franța retrăiește acum momente dureroase.

Salah Abdeslam este singurul supraviețuitor dintre cei 10 teroriști care au comis atacurile. El se pregătise pentru un atac sinucigaș, dar și-a abandonat mașina, a aruncat vesta cu explozibili și a fugit la Bruxelles. Supraviețuitorii atacului însă, nu vor uita repede momentele de groază prin care au trecut.

„Am venit aici să văd, am venit mai ales din respect pentru victime. Am avut noroc, nu am avut nimic (adică n-am fost rănit), doar psihologic, dar am văzut lucruri oribile. Dar din respect pentru victime, pentru răniți asta înseamnă enorm. Așa că am venit aici să ascult, să văd și poate, deși nu aștept nimic de la acest tip de aici (Salah Abdeslam), dar dacă este capabil să vorbim, ar fi bine”, a ținut să precizeze Thierry, supraviețuitor și reclamant Bataclan.

Procesul implică peste o mie de părți civile și sute de avocați și jurnaliști

Procesul implică peste 1.800 de părți civile, 330 de avocați și sute de jurnaliști din întreaga lume care s-au acreditat pentru acest eveniment. Într-o sală de judecată în Palais de Justice din Paris, 20 de bărbați vor fi judecați pentru atacul coordonat de ISIS. Șase dintre ei vor fi judecați în lipsă.

Abdeslam a apărut miercuri purtând o cămașă neagră cu mâneci scurte și pantaloni negri. Când a fost rugat să-și declare profesia, el a spus că este „un luptător pentru Statul Islamic” apoi a spus o rugăciune. Acest proces este așteptat de sute de oameni.

Cine a fost – tineri? Oameni chiar de vârsta mea, mă simt tânăr. Am fost să bem niște beri și să ascultăm rock ‘n’ roll.
Cei care erau pe terase, ce făceau? Erau cu prietenii, aveau beri. Cu ce au greșit? Trebuie să existe dreptate”, a mai adăugat Thierry.

Atacurile din 2015 au transformat Franța și au schimbat viețile a sute de oameni care au avut de suferit în urma acestui atentat. În acea noapte s-a declarat stare de urgență, iar acum ofițeri înarmați patrulează în spațiile publice.