Patru jurnaliști ruși au fost arestați pentru instigarea minorilor la protestele ce îl susțin pe Navalnîi

Patru jurnaliști ruși ai ziarului DOXA au fost arestați pentru instigarea minorilor la protestele ce îl susțin pe Navalnîi. Ei sunt urmăriți penal și riscă să stea în închisoare 3 ani. Autoritățile au făcut percheziție atât în redacția ziarului cât și în casele celor patru. În urma acestora, ei nu mai au voie să acceseze internetul timp de doua luni și nici să iasă din casă după miezul nopții.

Publicația postase o înregistrare în care încuraja tinerii să protesteze în favoarea lui Alexei Navalnîi. Principalul opozant al Kremlinului, otrăvit cu Noviciok în luna august, anul trecut. Și care acum se află în greva foamei într-o închisoare moscovită. Sute de tineri s-au adunat în fața tribunalului din centru Moscovei pentu a-i susține pe jurnaliști.

Ziarul se declară o publicație independentă

„Decizia instanței este ilegală necondiționată, este neîntemeiată, este spontană. Vă putem asigura că vom analiza instanța și vom vedea practica producerii oricărei infracțiuni minore. Puteți vedea acolo că oricine a comis o infracțiune minoră nu este de obicei arestat la domiciliu și nu se află sub restricții ale anumitor activități”, a declarat Serhey Telnov, avocat.

Fondat în 2016 de studenți ai Școli de Înalte Studii Economice, ziarul se declară o publicație independentă care le permite atât studenților cât și profesorilor să se exprime liber.

Exit mobile version