Decizia unui judecător în privința unei mamei nevaccinate: Nu-și poate vedea copilul în vârstă de 11 ani. „Plânge și îi este dor de mine”

judecator

judecator

Rebecca Firlit, o americancă, mamă a unui copil în vârstă de 11 ani, nu a primit custodia părintească parțială și dreptul de a-și vizita fiul pentru că nu a fost vaccinată contra COVID-19, scrie usatoday. Ferlit face apel la sentință, afirmând că judecătorul și-a impus propriile opinii asupra ei.

„Am avut reacții adverse la vaccinuri în trecut și am fost sfătuit de medicul meu să nu mă vaccinez. Reprezintă un risc”, a subliniat Ferlit. „Am fost confuză pentru că (audierea) trebuia să fie doar despre cheltuieli și pensie alimentară. L-am întrebat ce legătură are cu audierea, iar el a spus: «Eu sunt judecătorul și eu iau deciziile pentru cazul tău».”

Avocata lui Firlit, Annette Fernholz, a comunicat mai multor surse media din Chicago că clienta sa și fostul soț sunt divorțați de șapte ani și că în prezent își împart custodia, iar fostul soț nu a adus în discuție lipsa vaccinării ca fiind un punct de dispută.

În cursul unei audieri privind pensia alimentară pentru copii, în timpul ședinței pe Zoom, judecătorul din Chicago, James Shapiro, a întrebat-o pe Firlit dacă a fost sau nu vaccinată. Când aceasta a spus că nu, judecătorul i-a retras drepturile părintești până când va fi vaccinată.

„Instanța de judecată și-a depășit în mod clar autoritatea prin faptul că a suspendat sua sponte (din proprie inițiativă) timpul de îngrijire a mamei când problema în fața instanței era pensia alimentară”, a afirmat avocatul Fernholz la Fox 32 din Chicago. „Tatăl nu a adus această problemă în fața instanței”.

Americanca a povestit că discută cu băiatul ei în permanență la telefon. „El plânge. Îi este dor de mine. Îi trimit pachete de îngrijire”.

Jeffery M. Leving, avocatul tatălui, a afirmat că sprijină decizia judecătorului. „Există copii care au murit din cauza COVID”, a afirmat Leving. „Cred că fiecare copil ar trebui să fie în siguranță. Și sunt de acord că mama ar trebui să fie vaccinată”.

Exit mobile version