- Persoana care a amenințat-o pe actrița Maia Morgenstern, dar și alți angajaţi ai Teatrului Evreiesc de Stat a fost plasată luni sub control judiciar pentru 60 de zile
- Potrivit unui comunicat al IGPR, dosarul penal a fost deschis „în urma plângerii unei femei”
- Cercetările în acest caz continuă
UPDATE
Persoana care a amenințat-o pe actrița Maia Morgenstern, dar și alți angajaţi ai Teatrului Evreiesc de Stat a fost plasată luni sub control judiciar pentru 60 de zile.
Potrivit unui comunicat al IGPR, dosarul penal a fost deschis „în urma plângerii unei femei, privind un mesaj cu caracter antisemit ce cuprindea amenințări cu moartea și alte vătămări, transmis pe mai multe adrese de e-mail ale unui teatru”.
Dosarul penal a fost înregistrat inițial la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 și, ulterior, a fost declinat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3.
Persoana suspectă a fost identificată și reținută pentru 24 de ore de polițiștii Direcției de Investigații Criminale.
„Ulterior, a fost prezentată procurorului de supraveghere, care a admis propunerea de punere în mișcare a acțiunii penale și a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar, pentru 60 de zile, față de cel în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de <amenințarea unei persoane sau a unui grup de persoane, prin intermediul unui sistem informatic (…)>, faptă prevăzută de articolul 6 indice 1 din O.U.G. 31/2002, privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război”, se arată în comunicatul IGPR.
Cercetările în acest caz continuă.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, procurorii au dispus urmărirea penală faţă de o persoană pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare.
Conform procurorilor, suspectul a trimis în 27 martie de pe adresa de email un mesaj cu caracter antisemit care cuprindea ameninţări cu moartea şi cu alte vătămări „la adresa persoanei vătămate şi la adresa angajaţilor Teatrului Evreiesc de Stat”.
Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore.
„La data de 29.03.2021, ora 09:30 prin ordonanţa procurorului de caz s-a dispus declinarea de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 spre competentă soluţionare”, se mai arată în comunicat.
Actrița Maia Morgenstern a fost amenințată cu moartea într-un mesaj semnat de partidul AUR. Președintele George Simion susține că este vorba despre o „intoxicare incalificabilă” și anunță că persoana care a trimis mesajul nu este membru al partidului pe care îl conduce.